Prima   -  Noutăți - Condițiile de export în Uniunea Europeană, explicate specialiștilor care ghidează micii antreprenori din nordul țării

Condițiile de export în Uniunea Europeană, explicate specialiștilor care ghidează micii antreprenori din nordul țării

28.10.2019   192 Accesări  

Specialiști care ghidează micii antreprenori din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova au participat joi, 24 octombrie, în municipiul Bălți, la un program de training privind condițiile de import în Uniunea Europeană a produselor de origine non-animală.

În cadrul evenimentului, dr. Ion Agafiței, expert internațional în domeniul securității alimentare, s-a referit la cadrul general al legislației Organizației Mondiale a Comerțului, a Uniunii Europene și a Republicii Moldova privind importul/exportul de produse alimentare și a vorbit despre prevederile cuprinse în Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Expertul internațional a mai prezentat regulile de informarea a consumatorilor în UE ce trebuie respectate de produsele exportate din R. Moldova în UE, referindu-se totodată și la criteriile fizice, chimice și microbiologice pentru alimentele exportate.

Acest program de training a avut loc în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat, în perioada anilor 2017-2019, de ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională”.

 
Arrow Prev

      

        

Arrow Next