Prima   -  Noutăți - A fost finalizat procesul aprobării strategiilor de dezvoltare regională

A fost finalizat procesul aprobării strategiilor de dezvoltare regională

27.03.2010   1668 accesări  

În data de 26 martie curent, la Bălți (reședința Agenției de Dezvoltare Regională Nord), în cadrul ședinței Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord, a fost aprobată în unanimitatea Strategia de dezvoltare regională a Regiunii de Dezvoltare Nord. Aceasta reprezintă unul din documentele principale de planificare a dezvoltării regiunii, fiind în concordanță cu documentele de politici ale Guvernului.

Strategiile de Dezvoltare Regională au la bază o analiză minuțioasă a resurselor regionale existente, ce trasează obiectivele de dezvoltare a regiunilor pe termen mediu (perioada 2007-2013), prin accesarea resurselor financiare interne și externe, valorificând rațional potențialul regiunilor țării.

Aprobarea Strategiilor de Dezvoltare Regională a fost precedată de consultări publice, realizate într-un cadru larg în regiunile țării, exercițiu în care au fost implicați reprezentanți ai administrației publice, societății civile și sectorului privat.

Menționăm că aprobarea strategiilor constituie un prim pas în procesul de creare a unui mediu atractiv în vederea obținerii unei creșteri economice durabile în regiunile de dezvoltare. De asemenea, aprobarea strategiilor permite consolidarea eforturilor în vederea implementării proiectelor de dezvoltare regională ce vor avea un impact direct pozitiv asupra calității vieții din regiune, influențând direct creșterea economică.

În cadrul ședințelor, pe lângă membrii CRD, au participat funcționari ai Ministerului Construcșiilor și Dezvoltării Regionale, experți ai proiectului „Moldova: cooperare în dezvoltarea regională”, reprezentanți mass-media.

Participanții la ședințe au menționat importanța aprobării ștrategiilor pentru lansarea programului de finanțare a proiectelor regionale, oferind diferite idei și opinii pentru îmbunătățirea conținutului acestora. Proiectele vor fi finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională, care dispune de un buget de 135.4 de milioane de lei, aprobat de Guvernul Republicii Moldova pentru anul 2010.

CRD sunt constituite din președinți de raioane, primari, agenți economic, lideri de organizații neguvernamentale și au misiunea de a elabora și promova politici la nivel de regiuni pentru impulsionarea dezvoltării socio-economice a regiunilor țării.

Înființate în anul 2010, Agențiile de Dezvoltare Regională sunt instituții publice necomerciale, subordonate Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Regionale, constituite pentru asigurarea operaționalității procesului de implementare și realizare a Strategiilor de Dezvoltare Regională. Rolul ADR este de a contribui la dezvoltarea durabilă și prosperitatea regiunii, prin încurajarea investițiilor, dezvoltarea economică la nivel de regiune, modernizarea infrastructurii și protecția mediului ambiant.