|
Prima - Noutăți - Uniunea Europeană îmbunătățește viața locuitorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord prin inițiative vitale
10.05.2024 1582 accesări
Începând cu anul 2020, Uniunea Europeană (UE) a susținut cu circa 220 mil. lei cinci localități din Regiunea de Dezvoltare Nord, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Prin intermediul a cinci măsuri investiționale, UE a asigurat accesul la apă potabilă în orașele Drochia, Fălești și Edineț, precum și la infrastructură educațională de calitate în satul Flămânzeni din raionul Sângerei și în municipiul Bălți. Rezultate obținute în urma celor cinci măsuri investiționale ale UE în nordul țării: Eficiență energeticăGimnaziul „Iurie Boghiu” din Flămânzeni, raionul Sângerei, și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir" din municipiul Bălți
Alimentare cu apăOrașele Drochia, Fălești și Edineț
În perioada 2017-2024, UE a susținut cu peste 36,5 de milioane de euro 18 localități din Republica Moldova, prin intermediul proiectului „Construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și de eficiență energetică în clădirile publice”. Proiectul a fost implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Uniunea Europeană a oferit 36,5 milioane de euro pentru acest efort comun, consolidând astfel legăturile de colaborare și dezvoltând parteneriate eficiente pentru a aduce schimbări pozitive în comunitățile din întreaga țară. Dintre care 33 milioane de euro au fost folosite pentru lucrările de construcție propriu zise, iar 3,5 milioane de euro a acoperit elaborarea documentației tehnice de proiect. #EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa
|