Prima   -  Noutăți - Managerii de proiect au fost instruiți

Managerii de proiect au fost instruiți

19.04.2011   1917 accesări  

Managerii de proiecte, angajați în cadrul Agențiilor de Dezvoltare Regională, au fost instruiți cum să coordoneze corect implementarea proiectelor de dezvoltare.

În cadrul unui seminar la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) au fost reuniți, ieri, 10 manageri de proiect care au fost selectați prin concurs în vederea monitorizării activităților și utilizării mijloacelor financiare în cadrul proiectelor.

Veaceslav Guțuțui, viceministrul dezvoltării regionale și construcțiilor, a salutat participanții prezentînd echipa Direcției Generale Dezvoltare Regională din cadrul MDRC, precizînd că scopul seminarului este de a prezenta noilor membri ai echipei specificul și rolul fiecărui membru implicat în dezvoltarea regională, specificul instituțiilor de dezvoltare regională, dar și de a explica managerilor de proiect care sunt responsabilitățile, drepturile și obligațiunile managerilor de proiect în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, precum și de a prezenta proiectele ce urmează a fi implementate.

Totodată, viceministrul a prezentat managerilor cadrul legal și financiar al dezvoltării regionale, menționînd strategiile de dezvoltare regională, structura și atribuțiile Agențiilor de Dezvoltare Regională, precum și interacțiunea dintre DGDR și agențiile.

Pe parcursul întrevederii șefii de direcții ai DGDR au comunicat rolul și atribuțiile managerilor angajați, nominalizînd principalele atribuții: să asigure utilizarea eficientă și conform destinației a mijloacelor alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională; să monitorizeze și să evalueze activitățile și rezultatul impactului și să raporteze despre acțiunile realizate în cadrul proiectului și rezultatele acestora. De asemenea, managerii trebuie să participe la procedurile de achiziții publice prin anunțarea agenției despre necesitatea procurării următorului lot în cadrul proiectului, elaborarea caietelor de sarcini, în special pentru serviciile de consultanță.

Principala obligațiune menționată de reprezentanții MDRC este ca managerul de proiect să respecte legislația financiar-contabilă și Regulamentul privind formarea și utilizarea mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare Regională în procesul de monitorizare și raportare a mijloacelor financiare în cadrul proiectului.