Prima   -  Noutăți - Un program de training în Regiunea de Nord

Un program de training în Regiunea de Nord

29.03.2011   1593 accesări  

Începând cu luna Aprilie 2011, ADR Nord în colaborare cu GIZ, preconizează să desfășoare un program de training în regiunea de nord, beneficiarii fiind APL I, II și alți potențiali aplicanți la programele EU și cele naționale.

În perioada 29 - 30 Martie, dl Stefan Elsing, expert GIZ pentru programele transfrontaliere și transnaționale ale UE s-a aflat în cadrul Agenției de Dezvoltare Regionala Nord.

Dl Elsing este expert în cadrul proiectul GIZ „Dezvoltarea Capacității pentru Dezvoltare Regională și Cooperare Transfrontaliera în Republica Moldova”. 

În prima zi, dl. Stefan Elsing a participat la procesul de selectare a unui prestator de servicii din regiune care va elabora și va pune în aplicare un program de instruire privind managementul ciclului de proiect în cadrul proiectelor finanțate de Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR) și Programele UE - transfrontaliere și transnaționale. Pentru atingerea obiectivelor proiectului, prestatorul de servicii care a fost selectat – Centrul Regional-CONTACT Balti – va lucra în strânsă colaborare cu ADR Nord și GIZ.

În cea de-a doua zi a misiunii sale este preconizată o întâlnire de lucru cu reprezentanții Centrului Regional CONTACT Bălți. În cadrul acestei ședințe se va pregăti un plan de activități, se vor discuta studiile de caz utilizate în cadrul programului de training, se vor discuta materialele informative oferite beneficiarilor, etc.

În urma vizitei de lucru dl Stefan Elsing va pregăti un raport cu privire la activitatea sa în Republica Moldova.