Prima   -  Noutăți - „Uniunea Europeană și dezvoltarea regiunilor” ”“ subiect pus în discuție în cadrul ședinței comune a echipelor ADR Nord și Centrul Regional CONTACT-Bălți.

„Uniunea Europeană și dezvoltarea regiunilor” ”“ subiect pus în discuție în cadrul ședinței comune a echipelor ADR Nord și Centrul Regional CONTACT-Bălți.

16.03.2011   1381 accesări  

Reperezentanți ai ADR Nord și ai Centrului Regional CONTACT-Bălți au discutat deschis în cadrul unei ședințe comune la 15 martie curent privind politicile UE în raport cu țările vecine, oportunitățile de dezvoltare oferite de Uniunea Europeană în cadrul programelor de finanțare lansate și modalitățile de colaborare între ambele instituții în aplicarea acestora pentru dezvoltarea continuă a Regiunii Nord a țării .

Scopul evenimentului a ținut de identificarea, prin lansare de idei, a celor mai importante aspecte și soluții pe marginea programelor de finanțare ale UE pentru Republica Moldova, ce constituie o "fereastră de oportunități" pentru realizarea obiectivelor de soluționare a problemelor, colaborarea cu partenerii din statele UE, precum și perspectivele pe care le deschid acestea pentru realizarea aspirațiilor europene ale RM și ancorarea fermă a statului nostru în sistemul valoric, politic, economic și cultural European. În cadrul ședinței a avut loc un dialog activ și un schimb de opinii la subiectul discutat, fiind identificate unele soluții, direcții inovatoare de acțiune în parteneriat, informații relevante.

Dl Ion Bodrug a menționat necesitățile de perfecționare a actorilor regionali în informarea și depunerea la programe de finanțare europeană. Au fost plasate accente pe realitățile regiunii și problemele stringente, menționînd domeniile subdezvoltate la capitolul infrastructură, mediu, social, etc.

De asemenea, au fost lansate propuneri de colaborare și intervenții comune în atragerea fondurilor europene în regiune prin oferire de servicii consultative și asistență tehnică potențialilor beneficiari, precum și implicarea acestora în multiple acțiuni de instruire, schimb de experiențe și vizite de studiu.

Parteneriatul între ambele instituții are ca bază Memorandumul de colaborare semnat între Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Centrul Regional de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale CONTACT-Bălți, ce stabilește cadrul de cooperare între cele două organizații pentru dezvoltarea reformelor regionale, include mecanisme de activitate comune pentru informarea amplă a populației din regiune, promovarea politicilor regionale, elaborarea proiectelor comune, accesarea și valorificarea fondurilor externe pentru implementarea proiectelor regionale de anvergură, promovarea valorilor și standardelor europene în societatea moldovenească.