Prima   -  Noutăți - La Bălți a fost deschisă o Zonă Economică Liberă

La Bălți a fost deschisă o Zonă Economică Liberă

29.05.2010   1422 accesări  

În vederea soluționării unui șir de probleme și cu scopul de a studia unele practici de atragere a investițiilor, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a participat în data de 26 mai la inaugurarea Zonei Economice Libere (ZEL) „Bălți”.

ZEL „Bălți”, lansată miercuri, a fost constituită într-un timp record pentru Moldova și promite să atragă cele mai mari investiții. Rețeta acestui succes este existența unei companii mari germane. ZEL este creată pentru un termen de 25 de ani pe o suprafață de 11,85 ha. Scopul principal al acesteia este formarea unui centru industrial la Bălți, atragerea investițiilor și tehnologiilor de vârf, crearea locurilor de muncă și noilor posibilități pentru industria constructoare de mașini, extinderea potențialului exportului, soluționarea problemelor social-economice.

Se preconizează că în rezultatul realizării proiectelor inițiale în ZEL volumul investițiilor totale va depăși 20 de milioane de dolari SUA, volumul vânzărilor produselor industriale va constitui cca 600 de milioane lei anual, iar numărul salariaților va depăși 4,4 mii persoane. Investitorii prevăd posibilitatea extinderii activității de producere la unele proiecte investiționale, care va permite sporirea volumului vânzărilor cu încă 30-40%, numărul salariaților constituind până la 8,5 mii de persoane. Reprezentanții zonei susțin că aceasta are mai multe avantaje de infrastructură.

În urma acestei vizite, reprezentanții Regiunii de Dezvoltare Nord și-au exprimat dorința de a încheia parteneriate de colaborare, în scopul implementării a asemenea practici și în raioanele lor.