Prima   -  Noutăți - Un prim concept al Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Regională pentru următorii șapte ani, analizat în cadrul unui dialog online

Un prim concept al Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Regională pentru următorii șapte ani, analizat în cadrul unui dialog online

16.11.2020   183 Accesări   MADRM

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, cu suportul unui grup de experți naționali și al GIZ Moldova, a elaborat un prim concept al Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Regională pentru perioada 2021-2027. Proiectul documentului a fost analizat și discutat vineri, 13 noiembrie a.c., în cadrul unui dialog online.

Secretarul de stat Dorin Andros a comunicat că Strategia are obiectivul de a spori competitivitatea regiunilor și a integra aspectele de coeziune teritorială prin implementarea unui nou concept de dezvoltare regională, precum și prin integrarea relațiilor de dezvoltare urban-rural.

„Strategia Națională de Dezvoltare Regională pentru perioada 2021-2027 va contribui la implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare «Moldova 2030» (SND)), ce prevede recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea regiunilor. Conform estimărilor elaborate de experți, analiza minuțioasă a țintelor asumate și promovarea unei politici eficiente de dezvoltare regională vor asigura realizarea a patru din zece obiective ale SND 2030”, a precizat secretarul de stat Dorin Andros.

Totodată, oficialul a menționat că documentul Strategiei urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului curent.

Proiectul Strategiei, compartimentat în opt capitole, a fost elaborat cu suportul GIZ Moldova în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL II).

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

       

  

Arrow Next