Prima   -  Noutăți - Membrii CDL al proiectului de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în municipiul Edineț, finanțat de UE, s-au întrunit în prima ședință din acest an

Membrii CDL al proiectului de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în municipiul Edineț, finanțat de UE, s-au întrunit în prima ședință din acest an

12.02.2019   97 Accesări  

Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în municipiul Edineț” s-au întrunit marți, 12 octombrie a.c., în incinta Primăriei municipiului Edineț, pentru prima dată în acest an și pentru a patra oară de când a fot creat acest CDL. La ședință a fost prezentat raportul de monitorizare a proiectului pentru perioada octombrie-decembrie 2018, precum și activitățile din planul de implementare al proiectului pentru perioada ianuarie-martie a.c.

Membrii CDL au mai discutat pe marginea raportului anual privind progresul proiectului și au oferit propuneri pentru implementarea proiectului în cursul anului 2019. Totodată, membrilor CDL li s-au prezentat informații despre acțiunile întreprinse referitor la colectarea contribuției pentru conectare/reconectare la rețelele de apeduct ce urmează să fie reabilitate în urma implementării proiectului.

În urma realizării proiectului, rețelele de alimentare cu apă din Edineț vor fi extinse cu 4,5 km, iar 22,9 km vor fi reabilitate. La sistemul de alimentare cu apă urmează să fie conectați peste 3.300 de locuitori ai municipiului Edineț. Valoarea estimativă a proiectului se cifrează la 2,85 milioane de euro, contribuția beneficiarilor fiind de 774 mii de euro.

Precizăm că CDL-ul creat în cadrul proiectului de la Edineț servește în calitate de platformă pentru a asigura o mai bună cooperare între principalele părţi interesate în implementarea proiectelor, în particular, și a politicii de dezvoltare regională, în general.

Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în municipiul Edineț” este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

 
Arrow Prev

      

        

Arrow Next