Prima   -  Noutăți - În satul Pelinia din Drochia a fost lansat un model de afacere comunitară bazată pe meșteșuguri

În satul Pelinia din Drochia a fost lansat un model de afacere comunitară bazată pe meșteșuguri

21.08.2018   423 Accesări   Moldpres

Un Centru de artizanat a fost deschis în satul Pelinia din raionul Drochia în cadrul primei ediții a festivalului „Zestrea Nordului”. Astfel, cei 40 de meșteri populari din localitate vor practica meșteșugurile specifice zonei, prin confecționarea straielor populare, covoarelor și prosoapelor tradiționale, în baza unor comenzi prealabile.

Crearea centrului „Zestrea” a fost posibilă grație suportului financiar oferit de Guvernul Elveției, în valoare de 25 mii dolari. Autoritățile locale au contribuit cu 3000 de dolari, iar băștinașii  cu 2.500 de dolari.

Centrul are o suprafață de 200 mp și este situat în incinta Casei de Cultură din localitate. Potrivit unui comunicat de presă, acesta a fost creat pentru a răspunde nevoilor localnicilor deja implicați în confecționarea de covoare, haine, încălțăminte și alte accesorii tradiționale. 

„Centrul de artizanat „Zestrea” este un model local de afacere care vine să răspundă provocărilor cu care se confruntă localitățile din Republica Moldova”, a menționat Oxana Maciuca, managera proiectului „Migrație și dezvoltare locală". 

Pentru promovarea centrului, în premieră, la Pelinia a fost organizat Festivalul „Zestrea Nordului”. „Prin organizarea festivalului, ne-am propus să arătăm tuturor băștinașilor și turiștilor care ne vizitează că Pelinia are tradiții unice în lume. Suntem siguri că valorificând acest tezaur, vom dezvolta și localitatea”, a spus Titus Sărăteanu, primarul de Pelinia. 

În cadrul Festivalului a fost organizată și o licitație de covoare vechi, fiind propuse opt covoare tradiționale realizate cu 25 sau 60 ani în urmă. Mai mult, vizitatorii au putut admira o piesă inedită țesută la sfârșitul anilor 1700. 

Vizitatorii au fost întâmpinați de cele 13 ansambluri folclorice locale cu dansuri și cântece. Gurmanzii au putut gusta bucate pregătite după rețete din străbuni precum babă neagră, învârtită cu brânză de oi sau alivancă. Copiii au avut parte de master-class-uri cu activități păstrate din bătrâni, precum confecționarea păpușilor și trânta căciulilor. 

Crearea Centrului de artizanat este unul dintre cele 8 proiecte de dezvoltare economică locală realizate în cele 38 localităţi partenere ale Proiectului „Migrație și Dezvoltare Locală", implementate cu suportul PNUD Moldova și susținerea financiară a Guvernului Elveției.

 
Arrow Prev

      

        

Arrow Next