Prima   -  Noutăți - Trei proiecte de dezvoltare regională realizate în raioanele Briceni, Edineț și Ocnița, inspectate de către directorul ADR Nord

Trei proiecte de dezvoltare regională realizate în raioanele Briceni, Edineț și Ocnița, inspectate de către directorul ADR Nord

27.05.2016   1248 accesări  

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a efectuat joi, 26 mai a.c., o vizită de monitorizare la proiectele de dezvoltare regională finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și implementate în nordul țării. Scopul principal al vizitei de monitorizare a fost evaluarea gradului de realizare a proiectelor, respectarea graficului de execuție, precum și identificarea lucrărilor ce urmează a fi efectuate până la sfârșitul acestui an.

Pe parcursul vizitei sale în localitățile unde sunt implementate proiectele monitorizate, directorul ADR Nord, Ion Bodrug a fost însoțit de către specialistul din cadrul Secției managementul proiectelor, Alexandru Goreacioc. Reprezentanții ADR Nord s-au întâlnit cu antreprenorii responsabili de executarea lucrărilor în cadrul proiectelor.

OTACI. În cadrul proiectului implementat în or. Otaci se execută lucrări de construcție a unui centru pentru tineret și sport. Lucrările de construcție în cadrul acestui proiect au fost inițiate în luna aprilie 2016. Costul total al proiectului este de 31 milioane de lei, din care pînă la moment au fost valorificați 1,7 milioane de lei.

BRICENI. În raionul Briceni, reprezentanții ADR Nord au examinat lucrările efectuate în cadrul proiectului „Reabilitarea sectorului de drum L-20 - Briceni-Grimăncăuți, frontiera cu Ucraina”, valoarea totală estimativă a căruia este de peste 40 milioane de lei. Până în prezent, pentru lucrările în cadrul proiectului au fost valorificați 27,7 milioane de lei. Cu acești bani a fost reabilitat un pod din satul Grimăncăuți și un segment de drum (4,8 km) din lungimea totală planificată de 5,8 km. Pentru anul 2016 se planifică reabilitarea 1 km de drum și reconstrucția unui pod din or. Briceni, lucrări ce vor fi inițiate în luna iunie anul curent. Precizăm că această porțiune de drum asigură circulația rutieră regională și națională către frontiera cu Ucraina.

EDINEȚ. În raionul Edineț, directorul ADR Nord, împreună cu specialistul din cadrul secției management proiecte, au vizitat Parcul Industrial „Edineț”, unde în prezent se desfășoară lucrări de construcție la clădirea administrativă a parcului industrial, în cadrul proiectului „Conectarea Parcului Industrial «Edineț» la infrastructura de acces și utilitățile publice”. Proiectul, în valoare de circa 12,37 milioane de lei, va asigura Parcul Industrial „Edineț” cu infrastructură de acces și utilitățile publice. Până în prezent, pentru lucrările în cadrul proiectului au fost valorificați 8,5 milioane de lei.

Operatorii economici contractați în cadrul proiectelor au fost atenționați asupra respectării graficului de execuție a lucrărilor, menținerii ordinii și asigurarea tehnicii securității pe șantiere.