Prima   -  Noutăți - În Regiunea de Dezvoltare Nord a fost iniţiat procesul de elaborare a studiilor de fezabilitate pentru 5 concepte de proiecte de aprovizionare cu apă şi canalizare

În Regiunea de Dezvoltare Nord a fost iniţiat procesul de elaborare a studiilor de fezabilitate pentru 5 concepte de proiecte de aprovizionare cu apă şi canalizare

09.04.2015   621 Accesări  

În cadrul ședinței Comisiei interministeriale în domeniul Aprovizionare cu Apă și Canalizare (AAC), care a avut loc în data de 11 februarie 2015, au fost acceptate 5 concepte de proiecte viabile  (CPV) din cele 11 concepte de proiecte posibile (CPP), elaborate în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, domeniul de intervenție 2, „Planificarea și programarea regională”, după cum urmează:

  • Municipiul Bălți - Îmbunătățirea serviciilor de apă și de canalizare în raionul locativ „Slobozia" și satul Elizaveta, municipiul Bălţi;
  • Raionul Edineț - Optimizarea cheltuielilor de întreținere a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Edineț și orașul Cupcini;
  • Raionul Fălești - Îmbunătățirea serviciilor de apă şi de canalizare în raionul Fălești (orașul Fălești, satul Fălești și satul Călugăr);
  • Raionul Sângerei - Extinderea sistemului de canalizare în orașul Sângerei;
  • Raionul Drochia - Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Drochia.

Reprezentanții ADR Nord și experții GIZ / MSPL au efectuat vizite în teren cu scopul colectării datelor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate în cadrul celor 5 CPV. Astfel, la 2 aprilie a.c. a fost efectuată o vizită în or. Edineț, iar în data de 9 aprilie - în or. Drochia. Grupul de lucru urmează să efectueze vizite și în or. Sângerei, mun. Bălți și or. Fălești.

În cadrul şedinţelor de la Edineț și Drochia au fost discutate problemele ce ţin de aspectele financiare, tehnice şi legale pentru iniţierea procesului de elaborare a studiului de fezabilitate cu privire la sistemul de apă şi canalizare.

 
Arrow Prev

      

   

Arrow Next