Prima   -  Noutăți - Al șaptelea atelier al grupului de lucru regional sectorial în domeniul apei și canalizării

Al șaptelea atelier al grupului de lucru regional sectorial în domeniul apei și canalizării

19.03.2015   1229 accesări   ADR Nord

Bălți, 18 martie 2015. În Regiunea Nord a avut loc cel de-al 7-lea atelier al grupului de lucru regional sectorial (GLRS) privind următorii pași în implementarea Programului regional sectorial (PRS) și principiile de formare a Grupurilor de lucru pe proiecte (GLP) în sectorul Aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale”, aria de intervenție 2. 

Aceste activități au loc cu sprijinul Guvernului Germaniei, în cadrul proiectului MSPL, Guvernului Suediei și al Uniunii Europene.

Obiectivele atelierului de lucru au fost: organizarea Grupului de lucru a proiectului (GLP), care va sprijini dezvoltarea studiilor de fezabilitate; prezentarea acordului de creare a GLP, care oferă cadrul de cooperare în dezvoltarea proiectului; prezentarea conținutului studiului de fezabilitate, termenele și organizarea activităților; discutarea domeniului de aplicare al proiectelor pentru faza 1; prezentarea tipurilor și scopurilor datelor care trebuie să fie colectate și stabilirea termenilor lor, obținerea sprijinului de la GLP cu privire la procesul de colectare a datelor.

Atelierul a fost organizat în 4 sesiuni: 1) Rezultatele ședinței Comisiei sectoriale interministeriale și pașii următori; 2) Dezvoltarea ulterioară a conceptelor de proiecte viabile. Prezentarea conceptelor de proiecte posibile; 2) Conceptul de organizare a Grupurilor de lucru pe proiecte (GLP); 3) Scopul elaborării Studiului de fezabilitate și conținutul studiului de fezabilitate; 4) Prezentarea detaliată privind completarea chestionarului.

În mesajul său de salut, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a menționat importanța acestei ședințe pentru dezvoltarea conceptelor de proiecte și atragerea resurselor financiare în sectorul AAC: „Această ședință este una foarte importantă, reieșind din faptul că suntem la etapa de elaborare a studiilor de fezabilitate în sectorul Apă și canalizare, dar și dezvoltarea unor proiecte veritabile în acest sector. Îmi exprim ferma convingere că grupurile de lucru pe proiect create vor demonstra responsabilitate și eficiență și vor reuși să atingă obiectivele propuse în domeniul AAC”.

Reprezentanți de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, membrii grupului de lucru în AAC din Regiunea de Dezvoltare Nord, reprezentanți din partea administrațiilor publice locale (APL), specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), reprezentanți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), reprezentanți ai întreprinderilor comunale „Apă-Canal” au fost implicați într-un proces de stabilire a planului de activitate privind elaborarea conceptelor viabile de proiect (CPV) în sectorul AAC din Regiunea de Dezvoltare Nord.

De asemenea, în cadrul acestui atelier au fost prezentate și aduse la cunoștință membrilor grupului de lucru structura și conținutul unui Studiu de fezabilitate (SF), importanța SF în procesul de elaborarea a proiectelor și atragerea fondurilor necesare pentru implementarea lor.

În continuare, experții au prezentat procesul de colectare a datelor pentru chestionarul ce urmează a fi completat de către reprezentanții APL, care au depus concepte de proiecte în sectorul AAC. În final, a fost aprobat planul de acțiuni privind elaborarea studiilor de fezabilitate și a conceptelor de proiect viabile (CPV).

Atelierul de lucru a avut loc cu sprijinul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale”, aria de intervenție 2, „Planificarea și Programarea Regională”, ce acordă suport Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ADR-urilor în demararea procesului de planificare regională în sectorul MDS, prin implementarea principiului participativ. Acest proces se axează pe antrenarea reprezentaților grupului de lucru, precum și a altor actori interesați în luarea deciziilor asupra nivelului de servicii dorit, în ateliere de lucru specializate. Acestea sunt organizate în cele trei regiuni de dezvoltare ale Republicii Moldova și au menirea să dezvolte capacitățile de planificare sectorială la nivel regional și local.