Prima   -  Noutăți - „Regiunea de Dezvoltare Nord este atractivă pentru investitorii europeni”

„Regiunea de Dezvoltare Nord este atractivă pentru investitorii europeni”

20.06.2014   1566 accesări  

Bălți, 20 iunie 2014. Ex-Ministrul de Stat al Oficiului Federal de Afaceri Externe al Germaniei, Prof. Dr. Christoph Zöpel, și consilierul Ministerului de Externe al Letoniei, Veiko Spolītis, au vizitat Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), în contextul organizării celui de-al III-lea Forum Uniunea Europeană - Republica Moldova, desfășurat în perioada 19-20 iunie a.c., în municipiul Bălți.

Cei doi oaspeți s-au întâlnit cu directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și cu șefii de secții din cadrul agenției, care le-au vorbit despre proiectele de dezvoltare regională realizate de ADR Nord în nordul republicii, precum și despre profilurile socio-economic și turistic ale Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN).

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a mulțumit funcționarilor europeni pentru atenția acordată, menționând, cu această ocazie, suportul Letoniei și al Germaniei în procesul de dezvoltare a țării noastre, în general, și al RDN, în special.

„Am reușit să stabilim relații bune de colaborare cu Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia. De asemenea, am semnat, în 2010, un memorandum de colaborare cu Agenția de Dezvoltare Regională din Letonia. Germania ne oferă sprijin important prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În perioada următoare, vom depune efort pentru a ne intensifica colaborarea în domeniul dezvoltării regionale cu aceste țări, precum și cu alte state membre ale Uniunii Europene”, a relevat directorul ADR Nord.

„Regiunea noastră este atractivă pentru investitorii europeni. Avem parcuri industriale, zone economice libere, se reabilitează tot mai multe porțiuni de drumuri regionale și naționale, se construiesc rețele de aprovizionare cu apă potabilă și sisteme de canalizare, iar piața forței de muncă este atractivă pentru investitorii din Uniunea Europeană”, susține directorul ADR Nord, precizând că în RDN se simte nevoia înființării unui centru regional de business.

După ce au făcut cunoștință cu potențialul RDN, consilierul leton Veiko Spolītis a menționat că cel mai important potențial al RDN sunt oamenii, iar întrucât țara noastră este agrară, ar trebui dezvoltate instruirea în domeniul agricol și economia bazată pe agricultură. „Sper să vă simțiți bine în Republica Moldova”, a concluzionat, la rândul său, Prof. Dr. Christoph Zöpel.