Prima   -  Noutăți - Membri ai CRD Nord, interesați de experiența României în domeniul realizării proiectelor cu finanțare din fondurile europene

Membri ai CRD Nord, interesați de experiența României în domeniul realizării proiectelor cu finanțare din fondurile europene

17.04.2014   1489 accesări  

Președinții raioanelor din Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) a Republicii Moldova, care sunt membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord), și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au identificat împreună cu partenerii lor din Regiunea Nord-Est din România soluții pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere, analizând experiența României în domeniul elaborării și implementării proiectelor cu finanțare din fondurile europene.

Reuniți în cadrul unui atelier de lucru organizat, în perioada 15-16 aprilie a.c., la Ceahlău, România, de Asociația „Focus” Botoșani în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, președinții, vicepreședinții și specialiștii în domeniul investițiilor din raioanele din RDN, precum și reprezentanți ai societăților comerciale din România au discutat despre procedurile realizării proiectelor cu finanțare din fondurile europene.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu, a prezentat colegilor din R. Moldova mai multe proiecte de dezvoltare regională din judeţ, menţionând în special două programe de infrastructură ce urmează să obţină finanţare din fonduri europene. „Am avut nevoie de o perioadă destul de lungă ca să ne învăţăm să luăm ceea ce ne dă Uniunea Europeană. Sper să nu faceţi aceleaşi greşeli pe care le-a făcut România în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Trebuie să conştientizaţi faptul că marile lucrări nu se pot face decât accesând fonduri mari. Numai prin fonduri europene se pot face lucrări de anvergură”, a subliniat Dan Manoliu. 

La rândul său, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a vorbit despre specificul de funcționare a structurilor de dezvoltare regională din țara noastră și la potențialul economic și investițional al RDN. Totodată, directorul ADR Nord s-a referit la prioritățile Strategiei de Dezvoltare Regională Nord, iar șeful Secției managementul proiectelor a ADR Nord, Constantin Bândiu, a prezentat portofoliul de proiecte realizate în RDN din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și din surse externe.

„Experiența României în domeniul proiectelor cu finanțare europeană ne va ajuta să evităm anumite greșeli. În viziunea mea, atelierul de lucru ce a avut loc în această localitate pitorească de munte este un eveniment istoric. Sper că acest început va continua. În perspectivă, vom analiza posibilitatea ca toți cei 48 de membri ai CRD Nord să participe la un atelier de lucru similar”, susține președintele CRD Nord, Ion Parea.

„În primul rând, vreau să remarc atmosfera de lucru prietenească în cadrul atelierului de lucru și dorința organizatorilor evenimentului de a împărtăși cu noi bune practici. Îmi pare bine că discutăm împreună probleme importante şi am încrederea că practica unor întruniri de acest fel va fi continuată, fiind de real folos autorităţilor locale din Republica Moldova”, a accentuat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

„În pregătirea oricăror proiecte pe care le veți avea la dispoziție, trebuie de pe acum să lucrați în Consiliile locale și cu Guvernul. Sunt câteva aspecte nu prea clare, cum ar fi proprietatea. E nevoie de o lege a patrimoniului public, să fie clar unde este patrimoniul public de stat și unde este patrimoniul public local”, susține Gheorghe Ciobanu, expert proiecte la Asociația „Focus” Botoșani, moderatorul atelierului de lucru.

„Niciodată nu vor ajunge bani pentru toate problemele. O soluție reușită pentru obținerea finanțărilor importante este colaborarea cu ONG-urile, pentru că se știe că ONG-urile valorifică mai eficient resursele alocate pentru proiecte. E important să știți că în măsura în care banii europeni vor veni în Republica Moldova, Uniunea Europeană va oferi suport administrațiilor publice locale, care vor trebui să cheltuiască eficient acei bani”, a menționat șeful de birou al Centrului Regional de Formare Continuă pentru Administrarea Publică Locală Iași, Marius-Daniel Bojor.

La atelierul de lucru au participat reprezentanți ai câtorva societăți comerciale din România. Împreună cu participanții la eveniment din țara noastră aceștia au discutat despre modernizarea și construirea instalațiilor de alimentare cu apă potabilă de calitate și a canalizării apelor uzate, despre gestionarea deșeurilor menajere și vegetale, precum și despre dezvoltarea drumurilor și a turismului.