Prima   -  Noutăți - Ședință de lucru pe tema unui proiect de asigurare cu apă în raionul Fălești

Ședință de lucru pe tema unui proiect de asigurare cu apă în raionul Fălești

28.03.2014   1385 accesări  

Fălești, 27 martie 2014. Specialiștii Secției managementul proiectelor (SMP) din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au organzat o ședință de lucru în cadrul proiectului „Finalizarea apeductului Prut-Fălești, premise pentru asigurarea cu apă potabilă a 75 de localități din Regiunea Nord”.

Specialiștii ADR Nord au au vorbit cu responsabilii de implementarea proiectului despre situația la zi a proiectului. S-au discutat motivele tergiversării elaborării documentației tehnice, ceea ce duce la neîndeplinirea planului de implementare a proiectului. Astfel, s-au stabilit principalele activități ce urmează a fi finanțate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), activități incluse în caietul de sarcini pentru proiectare.

Responsabilul tehnic din cadrul Consiliului Raional Fălești, Dumitru Rotaru, a menționat că documentația tehnică este la etapa de finalizare și urmează ca, până în data de 2 aprilie a.c., să fie depusă la Serviciul de stat pentru verificarea si expertizarea proiectelor și construcțiilor (SSVEPC).

Specialiștii ADR Nord au solicitat actualizarea cererii de finanțare și a indicatorilor de monitorizare a proiectului, precum și prezentarea din partea CR Fălești a documentației tehnice a proiectului, verificată la SSVEPC.

Proiectul de asigurare cu apă din raionul Fălești, înaintat de CR Fălești, este în valoare totală estimativă de 14 585 000 de lei, solicitați din sursele FNDR. Pentru anul 2014, CNCDR a alocat pentru implementarea acestui proiect 4 milioane de lei.