Prima   -  Noutăți - Circa 172 de milioane de lei, valorificați în primele 9 luni ale anului pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională în R. Moldova

Circa 172 de milioane de lei, valorificați în primele 9 luni ale anului pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională în R. Moldova

11.10.2013   948 accesări  

Căușeni, 11 octombrie 2013. Membrii Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) au discutat despre procesul de implementare a proiectelor în primele 9 luni ale anului 2013.

Potrivit directorului Direcției generale de Dezvoltare regională, Valerian Bânzaru, în 9 luni ale anului curent au fost valorificați circa 172 de milioane de lei pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională, banii fiind alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Președintele CNCDR, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, a propus ca, începând cu anul 2014, să fie elaborați indicatori de performanță pentru agențiile de dezvoltare regională, astfel încât acestea să își intensifice activitatea de atragere a investițiilor în regiune, să le sporească competitivitatea, iar realizările să fie măsurabile.  

Menționăm că, pentru a doua oară, miniștrii membri ai CNCDR au decis să se reunească în ședință în localitățile unde se implementează proiecte de dezvoltare regională, pentru a fi mai aproape de beneficiari și pentru a observa detaliat cum decurg etapele de implementare a proiectelor. Ministrul Marcel Răducan a precizat că această practică va deveni tradiție, iar următoarea ședință va fi organizată în decembrie în Regiunea de Dezvoltare Nord, în orașul Bălți.