Prima   -  Noutăți - Documentele pe hârtie, înlocuite de cele electronice

Documentele pe hârtie, înlocuite de cele electronice

29.01.2013   1506 accesări  

Din iunie 2013, Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR-urile) vor putea renunța la multitudinea de documente pe hârtie cu care lucrează zi de zi și vor apela la circuitul electronic. Asta deoarece la acea dată va fi deja funcțional Sistemul Informatic de Gestiune a Documentelor și Înregistrărilor în Autoritățile Publice Centrale - SIGEDIA. Sistemul pilot include Cancelaria de Stat și alte opt ministere, printre care și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, căruia i se subordonează ADR-urile.

Sprijinul financiar pentru conectarea ADR-urilor la sistemul informațional unic a fost asigurat din fondurile Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), oferit prin intermediului proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Prin acest sprijin, GIZ își propune să contribuie la creșterea capacităților partenerilor săi - Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Agențiilor de Dezvoltare Regionale - de a coordona și de a monitoriza procesul de dezvoltare regională.

Anual, peste 1500 de documente sunt incluse în registrul de corespondență al fiecărui ADR. Asta fără a ține cont de pachetul consistent de acte care însoțește procedurile de achiziții publice. Anual, fiecare ADR cheltuie cca 30.000 de lei pentru hârtie.

„Sistemul informațional unic va face mai eficient lucrul în cadrul ADR Nord, întrucât utilizarea în practică a noilor instrumente de interacțiune va facilita comunicarea internă și va contribui esențial la un control mai bun al comunicării externe”, explică directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Proiectul SIGEDIA face parte din Inițiativa „Guvern fără hârtie”. Aceasta vine să reducă cheltuielile Executivului și să eficientizeze munca funcționarilor. Implementarea proiectului va duce la diminuarea costurilor administrative din contul reducerii volumului de hârtie și a tehnicii de birotică utilizate în procesul de circulație a documentelor oficiale. Or, anual, se cheltuie în jur de 13 milioane de lei pentru hârtie. De asemenea, se va diminua durata recepționării corespondenței oficiale de la câteva zile, în cazul celei pe suport de hârtie, până la câteva secunde în cadrul SIGEDIA.