Prima   -  Noutăți - Autoritățile din Rîșcani vor să asigure cu apă și canalizare întreg raionul

Autoritățile din Rîșcani vor să asigure cu apă și canalizare întreg raionul

16.08.2012   1857 accesări  

RÎȘCANI, 16 august 2012. Membrii Consiliului Raional Rîșcani s-au întrunit într-o ședință extraordinară pentru a se expune pe marginea Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică (SDSE) a raionului Rîșcani pentru anii 2012-2017, componenta aprovizionare cu apă și servicii de canalizare (AAC). Consilierii raionali au votat aprobarea Strategiei elaborată în decurs de un an de zile de către experți contractați cu suportul Agenției de Dezvoltare Regională Nord și al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Scopul principal al actualizării SDSE a raionului Rîșcani, componenta AAC, este de a oferi o orientare clară pe domeniul dezvoltării sectorului de aprovizionare cu AAC în vederea asigurării accesului populației la servicii îmbunătățite cantitativ și calitativ.

Pentru atingerea acestui obiectiv a fost folosită o metodologie de planificare inovatoare, care implică prioritățile locale și naționale în sectorul de alimentare cu apă și canalizare, acestea fiind stabilite în mod participativ de către comunitățile locale din raionul Rîșcani.

Viziunea raionului Rîșcani este de a asigura accesibilitate la serviciile calitative de aprovizionare cu apă și servicii de canalizare, va proteja sursele de apă potabilă și va reduce impactul negativ asupra mediului. Obiectivul pe termen lung prevăzut în strategie vine să garanteze crearea unui sistem de aprovizionare cu apă potabilă în raza întreg raionului Rîșcani. Obiectivele pe termen mediu sînt legate de gestionarea serviciilor de ACC, informare și conștientizare, îmbunătățirea infrastructurii existente, regionalizarea infrastructurii noi.

Printre priorități se numără: reducerea morbidității provocate de calitatea apei, creșterea nivelului de aprovizionare a populației cu apă și canalizare, asigurarea aprovizionării cu apă 24h din 24h, creșterea nivelului de asigurare a populației cu sisteme de canalizare, stoparea deteriorării infrastructurii existente.

Prin efortul de a oferi servicii comunale mai bune locuitorilor, Consiliul Raional Rîșcani a fost inițiatorul procesului de actualizare a Strategiei raionului, capitolul privind alimentarea cu apă și canalizare, întrunind treptat eforturile și susținerea mai multor specialiști în domeniu. În urma procesului de actualizare au fost stabiliți pașii concreți care vor ghida spre o dezvoltare durabilă a infrastructurii serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare. Procesul a inclus, pînă în prezent,  5 mese rotunde, la care au participat atît reprezentanți ai societății civile, primari delegați din partea raionului Rîșcani, specialiști din administrația raionului și alți experți în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare, cât și un grup de consultanți veniți din Germania.

În prioritizarea localităților, conform priorităților propuse, au fost implicați experți naționali și internaționali. Astfel, localitățile care întrunesc una sau mai multe priorități vor fi parte a soluțiilor durabile propuse, utilizînd potențialul de cooperare intercomunală. Zonarea, care este privită drept o soluție, va constitui pompa de absorbție a fondurilor, ținînd cont de faptul că investițiile pot avea un impact mult mai mare atunci cînd vizează două sau mai multe comunități.

GALERIE FOTO