Prima   -  Noutăți - Ședință de lucru în privința unui proiect de salubrizare la Soroca

Ședință de lucru în privința unui proiect de salubrizare la Soroca

20.04.2012   2105 accesări  

BĂLȚI, 20 aprilie 2012. Monitorizarea elaborării proiectului tehnic în cadrul proiectului „Stabilirea unui sistem de management integrat al deșeurilor menajere solide în Regiunea de Dezvoltare Nord”, care va fi lansat în 2012 la Soroca, a fost subiectul unei ședințe speciale la Agenția de Dezvoltare Regională Nord.

La ședință au participat viceprimarul de Soroca pentru construcții, urbanism și servicii comunale, Mihail GRABCIUC; inginerul-șef de la Institutul de proiectări „Iprocom” Î.S., Fiodor BOSCANEANU, și directorul SRL „Avensa”, Angela CAȘCAVAL; Ivan GOLBAN, reprezentant SRL „Avensa”. Membrii grupului de lucru au discutat detalii în privința elaborării proiectului tehnic cu directorul ADR Nord, Ion BODRUG; șeful Secției management proiecte de la ADR Nord, Constantin BÂNDIU, și specialiști din cadrul ADR Nord.

Obiectivul general al proiectului „Stabilirea unui sistem de management integrat al deșeurilor menajere solide în Regiunea de Dezvoltare Nord” este îmbunătățirea nivelului de protecție a mediului și reducerii riscurilor asupra sănătății populației din zona ținta prin consolidarea managementului integrat al deșeurilor menajere solide. Solicitantul proiectului este Primăria Soroca. Suma totală a proiectului, acoperită integral din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), constituie 28 505 828 de lei. Durata de implementare a proiectului este prevăzută pentru 24 de luni din data lansării.