Prima   -  Noutăți - Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord s-au întrunit în ședință

Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord s-au întrunit în ședință

19.01.2012   3413 accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a organizat joi, 19 ianuarie curent, cea de a doua ședință ordinară a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord). Ședința a fost prezidată de președintele CRD Nord, Ion Parea, care a salutat membrii Consiliului, îndemnându-i la colaborare cu toate structurile implicate în procesul de dezvoltare regională.

 „Fie ca anul 2012, toți împreună, în familia asta care este Consiliul regional, să facem lucruri frumoase, să fim principiali și să avem susținere și bună înțelegere în lucrul nostru pentru regiunile sau pentru raioanele respective”, a spus președintele CRD Nord, care este și președintele raionului Râșcani.

 

Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Veaceslav Guțuțui, a menționat, în discursul de salut, că Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) va colabora fructuos cu toate CRD-urile în scopul fortificării succeselor în acest relativ nou domeniu pentru Republica Moldova. Totodată, viceministrul a subliniat faptul că anul 2011 a fost un an important pentru MDRC, în calitate de instituție responsabilă de implementarea politicilor de dezvoltare regională.

La rândul său, Ion Bodrug, directorul ADR Nord, s-a referit la importanța conlucrării în cadrul CRD Nord, menționând faptul că anul 2011 a fost un an de succes, un an în care ADR Nord a valorificat peste 90% din banii alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Națională (FNDR), pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională în Regiunea de Dezvoltare Nord. „Anul 2011 a fost pentru ADR Nord un an foarte bogat în evenimente și acțiuni. Tot ce am planificat pentru anul 2011 am îndeplinit”, a relevat directorul ADR Nord.

Prezent la eveniment, Philipp Johannsen, directorul de țară al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în Moldova, s-a referit la domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova, domeniu prioritar pentru GIZ. În acest context, menționăm că GIZ implementează în țara noastră proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale”. „Este o adevărată plăcere să mă aflu astăzi aici. În calitate de partener de dezvoltare al Republicii Moldova, pot să menționez cu această ocazie că există un interes foarte mare și din partea altor parteneri de dezvoltare pentru ceea ce facem. Cred că însuși faptul că am fost invitat azi aici demonstrează că avem niște relații foarte bune de activitate cu ministerul, ADR și CRD”, a spus Philipp Johannsen.

La cea de a doua ședință ordinară, membrii CRD Nord au aprobat următoarele decizii:

  1. Cu privire la audierea Raportului de activitate al ADR Nord pentru anul 2011;
  2. Cu privire la audierea Raportului privind implementarea proiectelor de dezvoltare regională pe parcursul anului 2011;
  3. Cu privire la aprobarea Planului de activitate al ADR  Nord  pentru anul 2012;
  4. Cu privire la aprobarea devizului de cheltuieli pentru organizarea și funcționarea ADR Nord în anul 2012;
  5. Cu privire la modificarea și completarea Planului Operațional Regional (POR) Nord;
  6. Cu privire la înaintarea proiectelor spre examinare Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) pentru a fi finanțate din FNDR în anul 2012;
  7. Prezentarea Programului privind eficiența energetică pentru anii 2011-2020.

CRD Nord a solicitat Guvernului, Parlamentului, MDRC și Ministerului Finanțelor  să fie majorat volumul resurselor financiare acumulate în FNDR din contul măririi cuantumului de la 1% la 2% de acumulări din veniturile Bugetului de stat. CDR Nord a mai solicitat factorilor de decizie ca FNDR să nu mai returneze Ministerului Finanțelor fondurile neutilizate până la sfârșitul anului. Fondul trebuie să fie cumulativ, deoarece, potrivit președintelui CRD Nord, implementarea unor proiecte se face pe parcursul a doi sau chiar trei ani, iar finanțarea acestora devine dificilă, deoarece la finele fiecărui an fondurile neutilizate sunt returnate în Bugetul de stat.

Prima ședință a noii componențe a CRD Nord a avut loc în data de 13 septembrie 2011.

În continuare, publicăm informațiile despre activitatea ADR Nord, prezentate în cadrul ședinței CRD Nord din 19.01.2012.

Procesul-verbal nr. 2 și deciziile de la ședința CRD Nord din 19.01.2012 sunt disponibile AICI.

 

ȘEDINȚĂ GIZ-MDRC-ADR Nord

După ședința CRD Nord, directorul de țară al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în Moldova, Philipp Johannsen, a participat la o ședință comună GIZ-MDRC-ADR Nord. Unul dintre subiectele discuțiilor în cadrul acestei ședințe a fost ctivitățile comune planificate pentru anul 2012.