|
Prima - Noutăți - Polonia susține Republica Moldova în dezvoltarea orașelor-poli de creștere după experiența României
22.07.2022 1032 accesări
Reprezentanți ai orașelor Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat, precum și ai Agențiilor de Dezvoltare Regională participă în această perioadă la o vizită de studiu în România. Programul de instruiri în vederea consolidării capacităților la nivel local, regional și central este organizat de Solidarity Fund PL în Moldova împreună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, pentru a facilita implementarea noilor politici de dezvoltare regională și locală. Prima destinație conform agendei programului a fost la Primăria municipiului Braşov, unde au fost abordate subiecte comune ce țin de dezvoltarea strategiilor naționale, regionale, județene și locale, precum și de relațiile funcționale între instituțiile care coordonează și implementează aceste documente de politici publice. De asemenea, a avut loc o vizită pe teren la sediul RATBV SA (Rețeaua Auto de Transport Brașov), unde s-a discutat despre facilitățile transportului electric și posibilitatea de a prelua această experiență. În zilele următoare, delegația din Republica Moldova a vizitat comuna Ciugud și municipiul Blaj, două exemple de localități moderne. Gheorghe Damian, primarul comunei Ciudug, a prezentat conceptul de SmartVillage, proiect rezultat datorită investițiilor locale atrase. În municipiul Blaj, echipa din cadrul primăriei împreună cu primarul Gheorghe Valentin Rotar, au prezentat proiectele locale de investiții și au organizat o vizită la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”, Palatul Cultural și Câmpia Libertății. Grație noilor oportunități de colaborare, experiențele împărtășite de primăriile românești vizitate, precum și de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru din România pot deveni proiecte viabile pentru orașele din Republica Moldova. Această activitate se desfășoară în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Orașelor-Poli de creștere 2021-2027, cu susținerea Proiectului „Suport pentru orașele-poli de creștere”, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, cu suportul financiar al Polish aid.
|