Prima   -  Noutăți - În raionul Florești încep lucrările de construcție-montaj pentru alimentarea cu apă potabilă a șase localități

În raionul Florești încep lucrările de construcție-montaj pentru alimentarea cu apă potabilă a șase localități

08.07.2022   1323 accesări  

În nordul țării încep lucrările de construcție-montaj pentru alimentarea cu apă potabilă a șase localități din raionul Florești, prin conectarea acestora la apeductul magistral Soroca-Bălți. O ședință tehnică privind coordonarea lucrărilor planificate a avut loc vineri, 8 iulie 2022, în incinta Consiliului Raional Florești.

Specialiști ADR Nord, autorități publice locale, responsabilul tehnic, reprezentanții companiei care va efectua lucrările de construcție-montaj au discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune între părțile implicate în procesul de implementare a contractului de execuție a lucrărilor.

În decurs de 11 luni, SRL „Polimer Gaz Conducte” s-a angajat să construiască aducția și rețelele de apeduct pentru aprovizionarea cu apă potabilă în șase localități rurale din raionul Florești: comuna Iliciovca (satul Iliciovca); comuna Sevirova (satele Sevirova și Ivanovca); comuna Trifănești (satele Trifănești și Alexandrovca) și să extindă rețelele de apeduct în comuna Izvoare.

În cadrul proiectului vor fi montate peste 65 km de rețele de apeduct, dintre care 16,8 km - rețele magistrale, o stație de pompare a apei potabile și un castel de apă. În total, 2200 de locuitori din șase localități vor avea acces la noul sistem de alimentare cu apă și sanitație (AAS). De asemenea, la sistemul de alimentare cu apă regional extins vor avea acces 20 de instituții publice și 50 de agenți economici.

Valoarea contractului de antrepriză constituie 35,8 milioane de lei, alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Contribuția Consiliului Raional Florești și a primăriilor partenere constituie 10% din valoarea contractului de antrepriză. 

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șase noi proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație (AAS), dintre care un proiect presupune elaborarea unui studiu de prefezabilitate ce vizează 33 de localități din raioanele Dondușeni, Soroca și Ocnița. Una dintre cele șase măsuri investiționale în domeniul AAS este și proiectul „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca 2”, depus de Consiliul Raional Florești în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase