|
Prima - Noutăți - ADR Nord a recepționat 203 cereri de finanțare depuse la Concursul de selectare a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală „Satul European”, cu finanțare din FNDRL
21.04.2022 457 accesări
Miercuri, 20 aprilie, s-a încheiat etapa depunerii cererilor de finanțare la Concursul de selectare a proiectelor desfășurat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală „Satul European”, ediția martie-2022, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Acest concurs de proiecte a fost lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în data de 21 martie 2022. Astfel, în perioada 22 martie – 20 aprilie a.c., autoritățile publice locale de nivelul I (APL I) din Regiunea de Dezvoltare Nord (Bălți, Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei, Soroca) au depus la sediul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord 203 cereri de finanțare pentru proiecte de dezvoltare regională. Numărul cererilor de finanțare, după domeniile de intervențieDomeniul de intervenție 1. „Îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare locale” – 101
Domeniul de intervenție 2. „Construcția și renovarea infrastructurii sociale” – 102
Numărul cererilor de finanțare, după raioaneBălți – 2, Briceni – 15, Dondușeni – 12, Drochia – 20, Edineț – 21, Fălești – 24, Florești – 28, Glodeni – 25, Ocnița – 8, Râșcani – 9, Sângerei – 15, Soroca – 24. Evaluarea administrativăDupă depunerea cererilor de finanțare la sediul ADR Nord, începe etapa a III-a a Concursului, care presupune evaluarea administrativă a cererilor de finanțare. Pentru proiectele eligibile conform măsurilor de finanțare 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, evaluarea administrativă se va desfășura conform următorului grafic:
Pentru proiectele eligibile conform măsuri de finanțare 1.3 „Elaborarea Planurilor Urbanistice Generale”, evaluarea administrativă se va desfășura conform următorului grafic:
Evaluarea tehnică a cererilor de finanțare se va desfășura în perioada 16-27 mai. Ulterior, va fi elaborat un raport privind rezultatele evaluării tehnice. Raportul va fi prezent autorității de elaborare a politicii de dezvoltare regională pentru întocmirea proiectului Documentului Unic de Program și prezentarea acestuia pentru avizare Consiliului Național de Coordonarea Dezvoltării Regionale și Locale și, ulterior, spre aprobare prin hotărâre de Guvern. Promovarea spre aprobare a proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Anexei la Documentul Unic de Program va avea loc în perioada 6-24 iunie. Amintim că, în perioada 23 martie – 1 aprilie, ADR Nord a organizat șase sesiuni de informare pentru APL I din Regiunea de Dezvoltare Nord. În această perioadă, circa 520 de participanți interesați au fost informați și ghidați. Ulterior, în afară de sesiunile de informare, specialiștii ADR Nord din cadrul Secției monitorizare și evaluare au oferit consultări persoanelor interesate pe tot parcursul desfășurării etapei de pregătire a cererilor de finanțare și a documentației de însoțire.
|