Prima   -  Noutăți - Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord: Perspectivele politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova, discutate la Chișinău

Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord: Perspectivele politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova, discutate la Chișinău

22.11.2021   1848 accesări  

Perspectivele politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova a fost tema unei conferințe internaționale organizată luni, 22 noiembrie 2021, la Chișinău, în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a VII-a.

Evenimentul a reunit oficiali de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), directori și specialiști de la agențiile de dezvoltare regională (ADR), membri ai consiliilor regionale pentru dezvoltare (CRD) din țară, reprezentanți ai proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale”, implementat de GIZ Moldova, conducerile ADR Vest și ADR Nord-Est din România. Evenimentul a reunit 30 de participanți cu prezență fizică și 60 de participanți în mediul online.

În cadrul conferinței internaționale, oficialii MIDR și-au prezentat viziunea asupra dezvoltării regionale din Republica Moldova, iar directorii ADR și președinții CRD s-au referit la potențialul socio-economic al regiunilor din țară. La rândul lor, directorii ADR Vest și ADR Nord-Est din România au vorbit despre dezvoltarea regională în Uniunea Europeană, referindu-se la experiența României.

Despre suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în domeniul politicii de dezvoltării regionale a vorbit Angela Dumitrașco, consultant național GIZ. Lucrările conferinței internaționale s-au încheiat cu informații privind instrumentele de dezvoltare, inovare și specializare inteligentă, puse în discuție de către reprezentanții ADR Vest, ADR Nord-Est și ADR Nord.

Ana Mardare, secretar de stat, MIDR: „Am o deosebită plăcere să mă aflu astăzi în cadrul acestui eveniment, care vine, de fapt, să completeze șirul unor activități de promovare a politicii de dezvoltare regională și, inclusiv, a activităților desfășurate de agențiile de dezvoltare regională în acest sens, marcând, într-un fel, eforturile întreprinse întru atragerea partenerilor, preluarea de bune practici și experiență, cu scopul îmbunătățirii politicii de dezvoltare regională. În ultimii doi ani, politica de dezvoltare regională a avansat într-un ritm destul de alert, datorită, în mare parte, partenerilor de dezvoltare, care au contribuit la eficientizarea proceselor, îmbunătățirea cadrului de politici și cadrului legal, dar și extinderea intervențiilor în cadrul politicii de dezvoltare regională. Dezvoltarea noii paradigme privind politica de dezvoltare regională, elaborarea programului privind orașele-poli de creștere, implementarea și dezvoltarea unor noi documente de programare pentru politica de dezvoltare regională, cum ar fi: Manualul operațional al Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, regulamentele concursurilor sau alte aspecte legate de instrucțiunile de monitorizare și evaluare a proceselor și, nu în ultimul rând, un șir de amendamente la cadrul legal pentru a îmbunătăți tot acest cadru - toate aceste realizări ale noastre sunt legate de eficientizarea implementării politicii de dezvoltare regională. Tot aici, vreau să menționez elaborarea noii strategii pentru dezvoltarea regională, dar și programele operaționale regionale. Toate aceste acțiuni au fost deja desfășurate. Practic, ultimii pași pe care urmează să-i întreprindem ar fi aprobarea noii strategii de dezvoltare regională, care este acum la etapa de finalizare, aprobarea Programelor operaționale regionale, dar și a Documentului unic de program, care ne-ar permite, în 2022, să începem un capitol nou în domeniul dezvoltării regionale.”

Petru Veverița, managerul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”: „Proiectului «Modernizarea Serviciilor Publice Locale» este prezent, aici, în Republica Moldova, de o perioadă destul de îndelungată. Pe parcurs, a acordat și acordă asistență atât la nivel central, cât și regional în promovarea și dezvoltarea politicii de dezvoltare regională. Acum ne aflăm la sfârșit de mandat și suntem foarte interesați să vedem că lucrurile care au fost implementate pe parcurs, cunoștințele acumulate rămân aici, la partenerii noștri. Am acordat asistență atât ministerului, cât și agențiilor de dezvoltare regională și consiliilor regionale pentru dezvoltare, la nivel de politici în elaborarea strategii naționale, strategiilor regionale de dezvoltare și multe acte normative. Am avut parte de o cooperare de lungă durată și fructuoasă atât cu ministerul de ramură, dar și cu ADR și CRD.”

Maria Prisacari, director ADR Nord: „Finalitatea politicii de dezvoltare regională e creată spre creșterea competitivității și sporirea calității vieții, iar principala preocupare a autorităților naționale în acest sens, în condițiile în care există constrângeri de bugete, constituie eficientizarea procesului și coordonarea folosirii acestor resurse. Ne dorim, prin această conferință internațională, să inițiem o nouă platformă de comunicare și dezbateri privind perspectivele politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova și schimb de know-how cu partenerii din România.”

Sorin Maxim, director general ADR Vest, România: „Dezvoltarea regională este cel mai complex set de instrumente pe care o autoritate locală o poate accesa pentru a putea crește calitatea vieții cetățenilor lui. Asta se vede cu ochiul liber, chiar dacă cei care lucrează zi de zi, și eu sunt unul dintre ei, dintre tehnici, nu văd acest lucru schimbându-se de pe o zi pe alta, dar, dacă ai un pic de răbdare și de înțelegere și te uiți peste timp, atunci se văd aceste schimbări. Evident, acest parcurs european, atât al României, cât și al Republicii Moldova nu este unul ușor. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Ca și dvs., și noi am început cu foarte multe lucruri cantitative. Ne lipseau kilometri de drumuri, kilometri de rețele de apă, kilometri de alte infrastructuri, dar lucrurile trebuie să evolueze în timp și trebuie să evolueze spre a crește gradul de sofisticare al instrumentelor cu care se acționează pe lângă zona de infrastructură. Dezvoltarea regională trebuie să vină și cu soluții de interacțiune cu mediul privat, să ofere suport pentru zona privată, pentru că de acolo, în final, vin resursele și trebuie crescută baza de generare a resurselor în cât mai multe zone ale țării.”

Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est, România: „Avem toată deschiderea și chiar m-am bucurat să fiu invitat la această conferință. Dacă ne uităm puțin la tabloul general, și noi, după mai bine de 20 de ani de dezvoltare regională în România, și dvs. constatăm niște lucruri: pe de o parte avem multe nevoi la nivel local, la nivel regional, la nivelul comunităților. Avem și resurse și, uneori, resursele nu se întâlnesc cum trebuie cu nevoile. Adică nu întotdeauna avem capacitatea să ne așezăm bine nevoile în niște planuri, în niște strategii. Pe de altă parte, resursele și provocările noi care vin ne pun tot timpul sub presiune. Lumea este într-o continuă schimbare și cel mai important lucru în această paradigmă este capacitatea noastră de a avea acele organizații care sunt foarte adaptabile, foarte capabile să se miște rapid după realitate și să producă acele schimbări, acele proiecte, acele intervenții care au impact.”

În anul curent, ADR Nord implementează nouă proiecte de dezvoltare regională, cu un buget total de circa 300 milioane de lei. Din cele nouă proiecte, patru sunt finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, cu un buget de circa 100 milioane de lei, și cinci proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană, cu un buget de circa 200 milioane de lei.

Conferința internațională cu genericul „Perspectivele politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova” a fost organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în cadrul proiectului „Suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord”, finanțat de Guvernul Republicii Federale Germania prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de GIZ Moldova.

► Informațiile prezentate în cadrul conferinței pot fi descărcate AICI.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase