Prima   -  Noutăți - Lucrările de extindere a rețelelor de canalizare în Costești decurg conform graficului

Lucrările de extindere a rețelelor de canalizare în Costești decurg conform graficului

09.07.2015   2658 accesări  

Lucrările de extindere a rețelelor de canalizare în orașul Costești, raionul Râșcani, decurg conform graficului. Rețelele de canalizare vor fi extinse cu peste 11 km.

Lucrările de construcție sunt efectuate în cadrul unui proiect-pilot realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Miercuri, 8 iulie a.c., reprezentanții ADR Nord și GIZ au efectuat o vizită de lucru la Costești, unde au organizat o ședință cu operatorul economic care efectuează lucrările, responsabilul tehnic și autorul de proiect. De asemenea, la ședință au asistat primarul orașului Costești și prestatorul local de servicii de apă și canalizare.

Participanții la ședință au apreciat și au stabilit metodele de coordonare a activităților în conformitate cu responsabilitățile atribuite între toți factorii implicați în procesul de executare a lucrărilor de construcție a rețelelor de canalizare. Totodată, a fost evaluat progresul lucrărilor de construcții, au fost identificate unele probleme și au fost propuse modalități de soluționare a lor.

Evoluția proiectului de la Costești va fi monitorizată de ADR Nord. Calitatea lucrărilor va fi supravegheată atât de responsabilul tehnic din partea ADR Nord, cât și de către doi experți tehnici din partea GIZ, unul internațional și unul național. Este vorba despre Colm McCabe, expert internațional, și Dumitru Schivu, expert național. Experții GIZ au stabilit să efectueze la fața locului vizite lunare de supraveghere tehnică, precum și vizite suplimentare, dacă va fi necesar.

Valoarea totală a proiectului „Extinderea reţelelor de canalizare în orașul Costeşti”, finanțat din sursele externe menționate, se cifrează la 6,19 de milioane de lei. Acest proiect face parte din proiectul-pilot „Îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în raionul Râșcani” (20,84 de milioane de lei).