|
O ședință Cluster Club despre esența studiilor de fezabilitate a avut loc joi, 10 noiembrie a.c., în incinta Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) din Bălți. Ședința, la care au participat conducători de ONG-uri, specialiști de la ADR Nord și consultantul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) din Regiunea Nord, a avut loc în cadrul proiectului „Implicarea ONG în procesul de dezvoltare regională”, realizat de Centrul Regional CONTACT-Bălți. Menționăm că la ședință a participat și Stella COTORCEA, manager de granturi „Agenda Schimbării” din cadrul Programului Consolidarea Societății Civile în Moldova, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și implementat de FHI360. „Implicarea ONG-urilor în dezvoltarea regională este binevenită. Noi, specialiștii ADR Nord, dacă nu vom colabora cu ONG-urile în deplină măsură, nu vom putea realiza, de unii singuri, obiectivele noastre. Cît despre studiile de fezabilitate, acestea sînt necesare pentru proiectele serioase, cu impact regional", a spus, în cuvîntul său de salut, directorul ADR Nord, Ion BODRUG. „Subiectul discuției în ședința de azi este foarte important, deoarece multe idei, proiecte sînt stopate, nu sînt implementate și nu au o cale spre a fi realizate, anume din cauza că beneficiarii nu înțeleg ce este un studiu de fezabilitate, cine îl elaborează, cu ce scop, cît costă un studiu de fezabilitate, de ce costă atît de mult, care ar fi metodele de convingere a consilierilor pentru a lua o decizie în finanțarea unui astfel de document important pentru proiecte. Iată de ce considerăm că acesta este un subiect foarte important pentru autorii de proiecte”, a spus Veronica SAVIN de la Centrul Regional CONTACT-Bălți. În cadrul ședinței, expertul CONTACT-Bălți Vlad GHIȚU a vorbit despre importanța studiilor de fezabilitate în procesul de dezvoltare regională și despre sursele posibile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate. De asemenea, participanții la ședință au discutat mai multe aspecte ce țin de crearea unui mecanism de suport guvernamental în elaborarea studiilor de fezabilitate. Amintim că, recent, în cadrul proiectului „Importanța studiilor de fezabilitate în consolidarea procesului de dezvoltare regională în Republica Moldova”, finanțat din sursele Republicii Cehe, au avut loc, în Regiunea Nord, două mese rotunde și patru ateliere de informare privind importanța studiilor de fezabilitate. Obiectivul proiectului menționat, cu o durată de implementare de 6 luni, este consolidarea capacităților locale în procesul de elaborare a studiilor de fezabilitate pentru proiectele investiționale. Bugetul proiectului prevede pînă la 200 000 CZK (8129.5 de euro). Detalii despre proiect AICI. |