Prima   -  Noutăți - Vizită de monitorizare a proiectului de la ZEL „Bălți”

Vizită de monitorizare a proiectului de la ZEL „Bălți”

20.10.2011   2706 accesări  

Un grup de specialiști împreună cu inginerul-șef Simion Bogza, autorul proiectului Conectarea ZEL «Bălți» la utilitățile municipale: apă, canalizare, electricitate, drumuri de acces”, precum și șeful Secției management proiecte de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Constantin Bândiu, au efectuat joi, 20 octombrie a.c., o vizită de documentare și monitorizare a proiectului de la Zona Economică Liberă „Bălți”.

Scopul vizitei de monitorizare a fost coordonarea volumului de materiale de construcție necesare pentru efectuarea lucrărilor în cadrul subproiectului ce prevede reconstruirea unui drum de acces.

Lucrările în cadrul proiectului sînt în progres și se desfășoară conform planului de activități.

Amintim că prima lucrare în cadrul proiectului menționat a fost finisată la sfîrșitul lunii septembrie a.c.. Este vorba de subproiectul „Construcția apeductului”.

Proiectul „Conectarea ZEL «Bălți» la utilitățile municipale: apă, canalizare, electricitate, drumuri de acces” a fost lansat în data de 29 iunie a.c. Solicitantul proiectului, gestionat de ADR Nord, este Primăria orașului Bălți. Obiectivul general al proiectului este asigurarea conectării infrastructurii ZEL „Bălți” la toate utilitățile: apă, canalizare, electricitate, drumuri de acces. Suma totală a proiectului este 16 575 515 lei, din care 13 621 660 lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), care constituie 86% din suma totală a proiectului. Durata de implementare a proiectului este de 6 luni. Cofinanțatori ai proiectului sunt Primăria or. Bălți (1 363 734 lei), ICS „Dräxlmaier Automotive" SRL (1 550 121 lei) și ZEL „Bălți” (40 000 lei).