print
Partenerii proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord” au stabilit noi priorități pentru anul viitor
19.12.2019
1205 accesări

Partenerii proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova” s-au întrunit joi, 19 decembrie, în municipiul Bălți, în cadrul unei ședințe de totalizare și de stabilire a noilor priorități pentru anul 2020.

Participanții la masa rotundă au discutat despre realizările obținute până în prezent, precum și despre perspectivele de colaborare atât în cadrul acestui proiect, cât și în contextul unor proiecte de viitor.

Până în prezent, în cadrul proiectului de dezvoltare a afacerilor în nordul Moldovei au fost organizate numeroase sesiuni de informare și trei concursuri de granturi pentru micii antreprenori. În total, 30 de mici antreprenori s-au ales cu granturi de până la cinci mii de euro din partea Agenției Cehe pentru Dezvoltare.

Cooperarea dintre Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, People in Need Moldova, A.O. „Pro Cooperare Regională”, Incubatoarele de Afaceri din Soroca și Sângerei și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în cadrul proiectului de dezvoltare a afacerilor în nordul Moldovei, urmărește să îmbunătățească condițiile pentru susținerea start-up-urilor și aplicarea inovațiilor de către reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii din Regiunea de Dezvoltare Nord.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord