print
Producătorii de lapte din Râșcani, interesați de crearea unei cooperative
28.03.2019
1948 accesări ProCoRe,

Asociația Crescătorilor de Bovine din raionul Râșcani, creată cu suportul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, au discutat despre procedurile de creare și înregistrare a cooperativei și grupului de producători.

Miercuri, 27 martie, membrii Asociației Crescătorilor de Bovine din raionul Râșcani s-au reunit în cadrul unei ședințe de lucru pentru a decide asupra creării unei cooperative de producere a laptelui. În cadrul activității a fost constituit grupul de inițiativă și a fost semnat acordul de constituire al grupului.

Vitalie Rusu, manager proiecte în cadrul Asociației obștești „Pro Cooperare Regională”, le-a vorbit despre oportunitățile de finanțare pe care le pot accesa grupurile de producători în cadrul programului de granturi MAC-P și a programului de subvenționare implementat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Au fost abordate și unele riscuri posibile care pot apărea în activitatea cooperativei, dar și căile de prevenire ale acestora.

Participanții au fost interesați despre oportunitățile pe care le oferă posibilitatea de a vinde laptele în comun, dar și despre programele de finanțare destinate grupurilor de producători, și speră că vor face față provocărilor.

Prin intermediul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare / Česká rozvojová agentura - CzechAid, implementat de Asociația People in Need în parteneriat cu A.O. „Pro Cooperare Regională” și ADR Nord, susținem antreprenorii în procesul de creare a formelor asociative de business în Regiunea de Dezvoltare Nord și ghidăm ÎMM-urile cum să-și crească veniturile și să dezvolte infrastructura de afaceri prin accesarea comună a surselor de finanțare.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord