Vineri, 2 septembrie a.c., primarul de Soroca, Elena Bodnarenco, și viceprimarul de Soroca pentru construcții, urbanism și servicii comunale, Mihail Grabciuc, au efectuat o vizită de lucru la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) în cadrul proiectului „Stabilirea unui sistem de management integrat al deșeurilor menajere solide în Regiunea de Dezvoltare Nord".
Oficialii din Soroca s-au întîlnit cu directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și șeful Secției management proiecte, Constantin Bândiu. În cadrul discuțiilor, primarul Elena Bodnarenco și-a exprimat mulțumirea față de activitatea ADR Nord, al cărei rol, potrivit primarului de Soroca, va fi foarte important pe toată durata implementării proiectului menționat.
Obiectivul general al proiectului „Stabilirea unui sistem de management integrat al deșeurilor menajere solide în Regiunea de Dezvoltare Nord” este îmbunătățirea nivelului de protecție a mediului și reducerii riscurilor asupra sănătății populației din zona ținta prin consolidarea managementului integrat al deșeurilor menajere solide. Solicitantul proiectului este Primăria Soroca. Suma totală a proiectului, acoperită integral din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) constituie 28.505.828 de lei. Durata de implementare a proiectului este prevăzută pentru 24 de luni din data lansării.