print
Agenția de Dezvoltare Regională Nord la un an de activitate
23.04.2011
2762 accesări

De la lansarea ADR Nord din 23 aprilie 2010 și până în prezent s-a realizat un proces complex de construcție și consolidare a capacităților instituționale pentru a atinge obiectivele propuse.

Scopul ADR Nord este de a contribui la dezvoltarea durabilă și echitabilă a întregii regiuni, urmărind reducerea decalajelor de dezvoltare a diferitor zone din regiune în favoarea locuitorilor ei și misiunea este de a mobiliza eforturile spre asigurarea dezvoltării socio-economice durabile a regiunii Nord în baza normelor și standardelor europene pentru asigurarea unui trai decent al cetățenilor.

Pe parcursul activității sale ADR Nord a semnat Acorduri de colaborare cu:

  • Zona Economică Liberă (ZEL) „Bălți”;
  • Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM);
  • Centrul Regional CONTACT-Bălți;
  • Agenția de Dezvoltare Regională din Letonia;
  • Asociația Obștească Pro-Business Nord;
  • Postul de radio Megapolis FM 105.6.

Crearea unui portofoliu de proiecte la nivel regional a constituit una din activitățile importante ale ADR Nord, astfel în rezultatul primului Apel de Propuneri de Proiecte au fost depuse 39 propuneri de proiecte și acceptate spre finanțare a anului curent 7 proiecte astfel, 5 proiecte din sursele FNDR și 2 proiecte din GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei):

  1. „Servicii calitative de apă și canalizare în orașul Otaci pentru un mediu curat în Regiunea de Nord”;
  2. „Finisarea construcției poligonului pentru acumularea, sortarea și valorificarea deșeurilor menajere pentru 3 primării (7 localități): or. Biruința, Alexăndreni (s. Alexăndreni, s. Heciul Vechi, s. Grigorești, s. Tîplești, s. Țîpletești), s. Heciul Nou”;
  3. „Alimentarea orașului Fălești cu apă din rîul Prut”;
  4. „Conectarea zonei economice libere „Bălți" la utilitățile municipale”;
  5. „Renovarea drumului regional internațional m14 prin or. Edineț”;
  6. „Iluminare stradală eficientă în comuna Tătărăuca Veche”;
  7. „Asigurarea cu servicii de apă și canalizare a locuitorilor satului Duruitoarea Veche, comuna Costești, raionul Rîșcani”.

În anul 2011 ne-am propus ca scop promordial dezvoltarea capacităților actorilor regionali, în acest context ADR Nord în colaborare cu GIZ, desfășoară un program de training în regiunea de nord Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”, beneficiarii fiind APL I, II în cadrul proiectului „Dezvoltarea Capacității pentru Dezvoltare Regională și Cooperare Transfrontaliera în Republica Moldova".

O altă realizare în acest sens ar fi posibilitatea actorilor regionali de a fi instruiți  în elaborarea studiilor de fezabilitate în urma selectării proiectului depus de ADR Nord spre finanțare de Guvernul Republicii Cehe.

Calea dezvoltării regionale este una foarte importantă pentru înlăturarea discrepanțelor dintre comune și orașe și deoarece procesul de dezvoltare regională este unul complex, totuși meritul Agențiilor de Dezvoltare Regională în 2010 a fost apreciat de partenerii de dezvoltare, iar din momentul constituirii agențiilor, politica de dezvoltare regională a obținut conotații practice.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord