print
ADR Nord a participat la Forumul „EU4Moldova Rezilientă – stat sigur, comunități puternice”: dezvoltarea urbană durabilă, în centrul discuțiilor
07.05.2026
722 accesări

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Maria Prisacari, împreună cu reprezentanți ai instituției, au participat miercuri, 6 mai, la Forumul „EU4Moldova Rezilientă – stat sigur, comunități puternice”, organizat la Chișinău de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene.

Desfășurat în perioada 5-6 mai, forumul a reunit peste 100 de participanți – oficiali de nivel înalt, reprezentanți ai instituțiilor naționale și europene, autorități publice locale, parteneri internaționali și experți în securitate și dezvoltare. Timp de două zile, participanții la eveniment au discutat despre alinierea Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene în domeniul securității și protecției civile, precum și despre revitalizarea urbană, ca parte componentă a dezvoltării urbane, dezvoltarea rurală și guvernarea locală eficientă.

În cadrul panelului „Transformarea orașelor, consolidarea comunităților: guvernare locală pentru dezvoltare urbană durabilă”, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a vorbit despre implicarea agențiilor de dezvoltare regională din țara noastră în procesul de dezvoltare urbană, parte componentă a politicii de dezvoltare regională, și a prezentat experiența instituției în implementarea politicilor de dezvoltare urbană și revitalizare urbană în Regiunea de Dezvoltare Nord.

„În contextul actual, orașele devin motoare ale creșterii economice, centre de inovație și poli de atracție pentru investiții și capital uman. În același timp, ele se confruntă cu provocări complexe – de la infrastructură și mobilitate, până la incluziune socială și reziliență climatică. De aceea, este esențial să promovăm o abordare integrată, în care autoritățile publice centrale și locale colaborează pentru a construi orașe mai inteligente, mai verzi și mai incluzive”, a declarat Maria Prisacari.

În intervenția sa, șefa ADR Nord a evidențiat faptul că dezvoltarea urbană reprezintă o prioritate a politicii de dezvoltare regională din Republica Moldova și este implementată prin mecanisme coordonate la nivel național, regional și local. Totodată, aceasta a subliniat rolul esențial al Agențiilor de Dezvoltare Regională în gestionarea și implementarea proiectelor de dezvoltare urbană și revitalizare urbană.

Potrivit directorului ADR Nord, revitalizarea urbană contribuie la transformarea zonelor urbane aflate în condiții critice, prin intervenții sociale, arhitecturale și economice integrate. În prezent, 13 orașe din Regiunea de Dezvoltare Nord dispun de Programe de Revitalizare Urbană elaborate și aprobate, cu sprijinul ADR Nord. „Ne străduim să oferim tuturor suportul solicitat, astfel încât orașele să poată valorifica eficient oportunitățile de finanțare și să implementeze proiecte de revitalizare urbană cu impact real asupra calității vieții locuitorilor”, a menționat Maria Prisacari.

În cadrul forumului au fost abordate și principalele provocări în implementarea proiectelor de revitalizare urbană, printre care insuficiența resurselor financiare, calitatea slabă a documentației tehnice, întârzierile generate de procedurile repetate de achiziții publice și capacitatea administrativă redusă la nivel local.

Totodată, directorul ADR Nord a accentuat importanța consolidării competențelor administrațiilor publice locale pentru implementarea eficientă a proiectelor de dezvoltare urbană. În acest sens, ADR Nord a desfășurat, începând cu octombrie 2025, sesiuni de instruire pentru autoritățile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord, în cadrul Conceptului privind dezvoltarea capacităților în domeniul implementării, monitorizării și evaluării proiectelor. La programul de instruire au participat 140 de reprezentanți ai administrațiilor publice locale, fiind organizate ateliere de lucru în patru microregiuni din nordul țării.

În concluzie, Maria Prisacari a subliniat că impactul durabil al proiectelor de revitalizare urbană depinde de continuitate, integrare sistemică și dezvoltarea capacităților locale. „Succesul nu înseamnă câte proiecte ai finalizat, ci cât de mult ai schimbat modul în care orașul funcționează. Impactul durabil apare atunci când intervențiile schimbă sistemele și capacitățile locale, nu doar aspectul fizic al orașelor”, a conchis șefa ADR Nord.

Forumul a avut loc în cadrul proiectului „EU4Moldova Reziliență: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova. Evenimentul a fost dedicat rezultatelor obținute după 24 de luni de implementare și investiții de peste 9,5 milioane de euro în consolidarea instituțiilor și comunităților din Republica Moldova.

Copyright © 2026 Agenția de Dezvoltare Regională Nord