Lucrările de construcție-montaj pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă potabilă în raionul Sângerei sunt în plină desfășurare, marcând etapa incipientă de implementare a unui proiect regional important, care va asigura conectarea a zece localități la apeductul magistral Soroca-Bălți-Sângerei.
Miercuri, 29 aprilie, specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord au efectuat o vizită de monitorizare pe două șantiere active: pe direcția satelor Brejeni și Ciuciueni, precum și în apropierea orașului Sângerei, unde sunt realizate lucrări de branșare la apeductul magistral.
Proiectul prevede construcția unei rețele magistrale de apeduct cu o lungime de aproximativ 46 km, care va conecta localitățile Vrănești, Brejeni, Ciuciueni, Iezărenii Vechi, Chișcăreni, Slobozia-Chișcăreni, Flămânzeni, Dumbrăvița, Bocancea-Schit și Valea lui Vlad. Aproximativ 12 mii de cetățeni vor beneficia de acces la surse sigure de apă potabilă.
Investiția va contribui, totodată, la dezvoltarea infrastructurii regionale de apă și va crea premise pentru extinderea serviciilor de alimentare cu apă și în alte localități din raioanele Sângerei și Telenești.
În perspectivă, rețeaua ar putea fi extinsă, în cadrul unui proiect interregional, către localități din raionul Telenești (Regiunea de Dezvoltare Centru), unde accesul la rețele centralizate de apă potabilă rămâne limitat.
Proiectul „Construcția rețelelor magistrale de alimentare cu apă pentru localitățile Vrănești, Brejeni, Ciuciueni, Iezărenii Vechi, Chișcăreni, Slobozia-Chișcăreni, Flămânzeni, Dumbrăvița din conducta Soroca-Bălți-Sângerei” are o valoare totală de circa 49 de milioane de lei. Acesta este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cofinanțat de beneficiari și implementat de ADR Nord.

98 accesări