Școala administratorilor de bloc, organizată în premieră în Regiunea de Dezvoltare Nord, a continuat sâmbătă, 4 aprilie curent, la Bălți, cu cel de-al doilea atelier de instruire destinat administratorilor, membrilor Asociațiilor de proprietari în condominiu (APC) și persoanelor interesate de îmbunătățirea gestionării blocurilor locative din regiune.
Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și al Guvernului Danemarcei, precum și cu susținerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR). Inițiativa contribuie la consolidarea capacităților administrative și la profesionalizarea managementului fondului locativ din nordul țării.
Interes sporit și implicare activă din partea comunității
La atelier au participat 35 de administratori și membri ai asociațiilor de locatari, interesați să își dezvolte competențele în domeniul administrării eficiente a condominiilor. Participarea activă reflectă interesul crescut pentru implementarea unor practici moderne și sustenabile în gestionarea fondului locativ.
Inițiativa urmărește dezvoltarea unui sistem de administrare eficient, bazat pe responsabilitate, implicare comunitară și competențe profesionale consolidate.
Profesionalizarea administratorilor – o prioritate strategică
În deschiderea evenimentului, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a evidențiat importanța instruirii continue în acest domeniu, subliniind că dezvoltarea unor programe structurate de formare pentru administratorii de condominii este esențială pentru consolidarea capacităților de gestionare durabilă a clădirilor. Totodată, șefa ADR Nord a menționat că astfel de inițiative contribuie la creșterea nivelului de profesionalism în sector și la întărirea relației de încredere între cetățeni, asociațiile de proprietari și autoritățile publice locale.
La rândul său, Mariana Efros, șefa Direcției politici și reglementări în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcțiilor și locuințelor din cadrul MIDR, a subliniat rolul determinant al administratorilor în asigurarea unei funcționări eficiente a fondului locativ, inclusiv în aplicarea cadrului legal, administrarea resurselor financiare, colaborarea cu autoritățile și planificarea intervențiilor de întreținere și investiții.
Instruiri aplicate privind administrarea condominiilor
Programul atelierului a inclus sesiuni practice axate pe aspecte esențiale ale administrării moderne a condominiilor. În acest context, Mariana Efros, care a reprezentat MIDR, a prezentat cadrul legal privind constituirea și funcționarea APC, aspecte legate de gestionarea bugetului și stabilirea tarifelor, constituirea fondurilor de reparație și dezvoltare, precum și administrarea terenurilor aferente condominiilor.
Totodată, specialiștii ADR Nord au informat participanții despre oportunitățile oferite prin Concursul de selectare a proiectelor de modernizare sau înlocuire a ascensoarelor (ediția „Martie 2026”) și au oferit îndrumări practice privind utilizarea Sistemului informațional de management al proiectelor de dezvoltare regională și locală (mrdp.midr.gov.md).
Continuitate și rezultate ale primului atelier
Primul atelier, desfășurat la 28 martie curent, a reunit 30 de participanți, care au beneficiat de instruiri privind organizarea și funcționarea APC, evaluarea necesităților de intervenție în clădirile rezidențiale, precum și aspecte de contabilitate și administrare financiară. De asemenea, au fost prezentate informații relevante privind modernizarea sistemelor colective de alimentare cu energie termică și accesarea Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM).
Provocări persistente în gestionarea fondului locativ
În localitățile din nordul țării, o mare parte a blocurilor locative construite în perioada sovietică se confruntă cu un grad avansat de uzură, manifestat prin degradarea acoperișurilor, subsolurilor și a rețelelor inginerești, precum și a spațiilor comune.
În absența asociațiilor de proprietari, administrarea acestor imobile revine frecvent întreprinderilor municipale, iar intervențiile, limitate de resursele disponibile, sunt preponderent reactive și insuficiente pentru a asigura o întreținere sustenabilă.
Impactul programului „Școala administratorilor de bloc”
Programul reprezintă o intervenție strategică menită să îmbunătățească managementul condominiilor și să genereze efecte concrete, printre care:
- consolidarea cunoștințelor privind cadrul legal;
- dezvoltarea competențelor practice de administrare;
- stimularea constituirii asociațiilor de proprietari;
- reducerea dependenței de serviciile municipale;
- facilitarea atragerii investițiilor pentru reabilitarea fondului locativ.
Complementaritate cu politicile naționale
Inițiativa este complementară Programului național de transformare a blocurilor locative în condominii pentru perioada 2026-2028, implementat de Guvernul Republicii Moldova.
Acest program vizează verificarea documentației cadastrale și înregistrarea blocurilor locative în regim de condominiu, contribuind la clarificarea statutului juridic al proprietăților și la eficientizarea administrării acestora.
Pe termen mediu și lung, aceste intervenții vor crea premisele unui sistem funcțional de gestionare a fondului locativ, capabil să atragă investiții, să încurajeze responsabilitatea comună și să susțină revitalizarea spațiilor rezidențiale.

115 accesări