În trei sate din comuna Vasilcău, raionul Soroca, a fost construită o rețea de alimentare cu apă din râul Nistru cu o lungime totală de aproape 38 km. Totodată, s-au montat două stații pentru dezinfectarea apei, un castel de apă, cinci hidranți subterani, sisteme și rețele electrice și au fost executate lucrări de amenajare a teritoriului. Astfel, serviciul de alimentare cu apă a devenit accesibil pentru circa 2.360 de locuitori din satele Vasilcău, Inundeni și Ruslanovca.
Marți, 27 ianuarie, specialiști din cadrul ADR Nord împreună cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor de construcție-montaj și alte părți implicate în procesul de implementare a proiectului au inspectat sistemul de alimentare cu apă construit. Ulterior, în incinta Primăriei comunei Vasilcău, au fost semnate actele de recepție la terminarea lucrărilor.
Sistemul de alimentare cu apă din comuna Vasilcău, cu posibilitate de extindere în satul Trifăuți, a fost construit în cadrul unui subproiect care face parte din proiectul „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în șapte localități din raionul Soroca”, în valoare totală de 40,2 mil. lei. Costul lucrărilor executate în cele trei sate din comuna Vasilcău constituie 17,6 mil. lei, din care 15,8 mil. lei – din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și 1,8 mil. lei – contribuție locală.
Primul subproiect din cadrul acestui proiect major a fost finalizat recent în satul Alexandru cel Bun, unde s-a construit o rețea de alimentare cu apă cu o lungime de 8.880 de metri, care asigură accesul la apă potabilă pentru 700 de oameni.
Proiectul „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în șapte localități din raionul Soroca” este finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Totodată, proiectul este cofinanțat de primăriile beneficiare. Acest proiect major este continuitatea unui proiect similar implementat de ADR Nord în perioada iulie 2022 – decembrie 2023, prin care a fost asigurat accesul localităților beneficiare la apă prin construcția unui apeduct magistral cu lungimea de 30,5 km, conectat la apeductul Soroca-Bălți.

177 accesări