Luni, 23 decembrie 2024, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a fost aprobată instituirea Comisiilor de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu apă și sanitație în raioanele Cahul și Râșcani și în municipiile Soroca și Comrat.
Lucrările vor fi desfășurate în cadrul a patru subproiecte finanțate prin proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” și vizează:
- Extinderea și reabilitarea infrastructurii de alimentare cu apă a unităților administrativ-teritoriale din raionul Cahul, inclusiv conectarea orașului Vulcănești.
- Construcția sistemului regional de alimentare cu apă și a stației de tratare în raionul Râșcani.
- Extinderea și reabilitarea infrastructurii de sanitație în orașul Soroca, inclusiv construcția colectorului de canalizare și a stației noi de epurare a apelor uzate.
- Extinderea și reabilitarea infrastructurii de sanitație în municipiul Comrat, inclusiv construcția colectorului de canalizare și a stației noi de epurare a apelor uzate.
Din componența Comisiilor instituite vor face parte reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Finanțelor, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, precum și președinții raioanelor și primarii localităților în a cărei rază teritorială se vor desfășura lucrările de utilitate publică.