Ziua Europei în Regiunea de Dezvoltare Nord a fost marcată vineri, 17 mai curent, în incinta Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic „Nortek” din Bălți printr-o conferință cu genericul „Perspectivele integrării europene pentru comunitățile din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”. Totodată, a fost desfășurată o expoziție a proiectelor implementate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord în nordul țării și au fost derulate activități interactive pentru studenți.
La eveniment au participat Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Angela Țurcanu, secretar general în cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Liliana Grosu și Marina Morozova, deputate în Parlamentul Republicii Moldova, E.S. Adrian-Mihail Tican, gerant interimar în cadrul Consulatului General al României la Bălți, Vasile Cemortan, președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, Natalia Gașițoi, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, autorități publice locale din nordul republicii, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și studenți.
Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova: „Trebuie să recunoaștem sprijinul constant acordat de Uniunea Europeană, un partener ferm angajat să promoveze dezvoltarea și prosperitatea în Moldova. Datorită parteneriatului strategic și finanțării generoase, am prins curaj să pornim într-o călătorie spre progres și inovație.
Cu certitudine, proiectele cu finanțare europeană promovează valorile democratice, buna guvernare și pun accent pe durabilitate. Sunt inițiative concrete care duc la consolidarea capacităților, sprijină societatea civilă, promovează o cultură a transparenței, a răspunderii și a participării active a cetățenilor în dezvoltarea comunităților lor.
Îndemn să construim în continuare o Moldovă mai prosperă, mai unită și europeană. Sunt încrezătoare că doar prin efort comun, tot ce este mai bun pentru țara noastră urmează să vină.”
Angela Țurcanu, secretar general, MIDR: „În procesul de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a consolida capacitățile autorităților locale în ceea ce privește absorbția fondurilor europene.
Este necesar să consolidăm aceste capacități, pentru a crește beneficiile oferite de finanțările europene. Programul Național «Satul European», în cadrul căruia au fost implementate diverse proiecte în toată țara, este un exemplu de succes în ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor disponibile și dezvoltarea sustenabilă a comunităților noastre.
Colaborarea noastră cu Uniunea Europeană ne permite să accesăm fonduri și expertiză valoroasă, facilitând implementarea proiectelor inovative și durabile.
Proiectele de infrastructură, nu doar că îmbunătățesc accesibilitatea și mobilitatea, dar creează premise pentru dezvoltarea economiei locale. Cât despre programele de cooperare transfrontalieră, acestea ne oferă posibilitatea de a învăța din experiența și bunele practici ale partenerilor noștri europeni, contribuind astfel la dezvoltarea comunităților noastre.”
E.S. Adrian-Mihail Tican, gerant interimar, Consulatul General al României la Bălți: „Din momentul deschiderii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, din anul 2000 și până astăzi, produsul intern brut al României a crescut de zece ori, salariul mediu brut a crescut de 14 ori, iar fondurile europene accesate din anul 2007, când România a aderat la UE, până în prezent au fost de peste 90 de miliarde de euro.
Dincolo de avantajele de ordin economic și financiar, aș dori să subliniez și alte valori câștigate prin integrarea europeană a României, iar prima dintre acestea ar fi solidaritatea. Din punctul meu de vedere, solidaritatea este ceea ce face Europa unică față de alte regiuni ale lumii. Solidaritatea este o valoare pe care o găsim în inima multor instituții și politici ale UE. În timp de criză, solidaritatea este cu atât mai importantă. Statele membre și partenere nu rămân neprotejate atunci când întâmpină dificultăți. România, UE și Echipa Europa s-au mobilizat imediat atunci când Republica Moldova a fost grav afectată de criza energetică cauzată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta înseamnă unitate și solidaritate.
O altă valoare importantă, în opinia mea, este democrația participativă, care a crescut nivelul de coeziune socială și în cadrul căreia cetățeanul a căpătat un rol central. Totodată, suntem un pilon de stabilitate într-un context regional complex, cu un război la hotar. Suntem o zonă de prosperitate, care inspiră încredere și atrage investiții. Suntem un model de toleranță și de integrare a diversității. Avem identitate și valori puternice, avem tradiții și obiceiuri care sunt protejate. Aceasta înseamnă Uniunea Europeană.”
Maria Prisacari, director ADR Nord: „Uniunea Europeană îmbunătățește viața locuitorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord prin inițiative vitale. Începând cu anul 2020, Uniunea Europeană (UE) a susținut cu 216,8 mil. lei cinci localități din Regiunea de Dezvoltare Nord, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Prin intermediul a cinci măsuri investiționale, UE a asigurat accesul la apă potabilă în orașele Drochia, Fălești și Edineț, precum și la infrastructură educațională de calitate în satul Flămânzeni din raionul Sângerei și în municipiul Bălți.
Europa ne duce cu gândul la libertate, pace și prosperitate. Este al doilea an de când cetățenii Republicii Moldova celebrează Europa în calitate de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană.
Țările Uniunii Europene demonstrează că națiunile pot prospera doar prin bună înțelegere și respect reciproc chiar și în aceste vremuri tumultoase.”
În cadrul evenimentului au fost prezentate perspectivele parcursului european al Republicii Moldova, fondurile Uniunii Europene disponibile pentru domeniile aferente dezvoltării regionale, accesibile pentru tineri, cercetători și autorități publice locale. Totodată, a fost expusă situația curentă a Republicii Moldova în procesul de preaderare și pașii care urmează a fi întreprinși în perioada imediat următoare.
Conferința „Perspectivele integrării europene pentru comunitățile din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova” a fost organizată de ADR Nord în colaborare cu Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic „Nortek”, cu suportul Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare, Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Suedia și UK aid.
În Regiunea de Dezvoltare Nord, Ziua Europei a fost celebrată oficial pentru prima dată la 14 mai 2011, în municipiul Bălți.
#ZiuaEuropei #EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici