Începând cu anul 2020, Uniunea Europeană (UE) a susținut cu circa 220 mil. lei cinci localități din Regiunea de Dezvoltare Nord, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Prin intermediul a cinci măsuri investiționale, UE a asigurat accesul la apă potabilă în orașele Drochia, Fălești și Edineț, precum și la infrastructură educațională de calitate în satul Flămânzeni din raionul Sângerei și în municipiul Bălți.
Rezultate obținute în urma celor cinci măsuri investiționale ale UE în nordul țării:
Eficiență energetică
Gimnaziul „Iurie Boghiu” din Flămânzeni, raionul Sângerei, și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir" din municipiul Bălți
- 1 gimnaziu renovat energetic
- 1 liceu renovat energetic
- 9.681,3 mp de anvelopă a clădirilor – termoizolare
- 55 de panouri fotovoltaice – instalate
- 12 piloni și corpuri de iluminat (32W)
- Sisteme de ventilare, antiincendiu și inventar sanitar
- Consumul anual normat de energie la cele 2 instituții de învățământ s-a redus cu circa 1100 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu circa 243 tone
- 1330 de elevi, profesori și angajați auxiliari – beneficiari
- 50,7 mil. lei investiți, din care 45,7mil. lei – acordați de Uniunea Europeană, și 5 mil. lei – contribuții locale
Alimentare cu apă
Orașele Drochia, Fălești și Edineț
- 84,9 km de rețele de alimentare cu apă – construite, reabilitate, extinse
- 5 sonde arteziene – reabilitate
- 1 stație de pompare a apei – construită
- 1 stație de tratare a apei potabile – construită
- 2 rezervoare de apă – construite
- 5 rezervoare de apă – reabilitate
- 1 depozit pentru păstrarea reactivelor – construit
- 113 cămine de vizitare – construite
- 62 de hidranți – montați
- 1 clădire reparată (stație de pompare)
- 3.978 de conexiuni a consumatorilor
- Peste 50 de mii de beneficiari ai servicii modernizate de alimentare cu apă potabilă
- 188,9 mil. lei investiți, din care 171,13 mil. lei – acordați de Uniunea Europeană, și 17,78 mil. lei – contribuții locale
În perioada 2017-2024, UE a susținut cu peste 36,5 de milioane de euro 18 localități din Republica Moldova, prin intermediul proiectului „Construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și de eficiență energetică în clădirile publice”. Proiectul a fost implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Uniunea Europeană a oferit 36,5 milioane de euro pentru acest efort comun, consolidând astfel legăturile de colaborare și dezvoltând parteneriate eficiente pentru a aduce schimbări pozitive în comunitățile din întreaga țară. Dintre care 33 milioane de euro au fost folosite pentru lucrările de construcție propriu zise, iar 3,5 milioane de euro a acoperit elaborarea documentației tehnice de proiect.
#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa