print
La Edineț a avut loc o ședință pentru inițierea lucrărilor de construcție-montaj a unui complex multifuncțional sportiv
03.04.2024
1714 accesări

În municipiul Edineț vor începe, în curând, lucrările de construcție-montaj în cadrul proiectului „Crearea complexului multifuncțional sportiv în municipiul Edineț”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.

Miercuri, 3 aprilie curent, în incinta Primăriei municipiului Edineț a avut loc o ședință pentru inițierea lucrărilor de construcție-montaj în cadrul acestui proiect de dezvoltare urbană. Reprezentanții ADR Nord, autoritatea publică locală, proiectantul, antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor de construcție-montaj și alte părți implicate au discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune în procesul de implementare a contractului de antrepriză semnat recent. Ulterior, participanții la întrunire au vizitat terenul din preajma Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, unde va fi construit viitorul complex multifuncțional sportiv.

Conform contractului, în decurs de maxim 22 de luni de la primirea ordinului de începere a execuției, SRL „Clemantin” s-a angajat să construiască un complex sportiv multifuncțional în municipiul Edineț, pe strada Șoseaua Bucovina, nr. 33/B. Se vor construi/monta un bazin de înot (parametri: 25 x 10 m, H = 1,8 m, V = 450 metri cubi), un bazin de înot pentru copii (parametri: 8,2 x 4,6 m, H = 0,6-1,06 m, V = 22,6 metri cubi), o sală sportivă multifuncțională (suprafață: 630 mp), 500 m de apeduct, 200 m de canalizare, 170 m de gazoduct, rețele de energie electrică pe o suprafață de 240 mp și un sistem fotovoltaic cu capacitatea de 100 kW.

Potrivit autorității publice locale din municipiul Edineț, proiectul va contribui la îmbunătățirea infrastructurii regionale pentru dezvoltarea sportului și punerea în valoare a patrimoniului sportiv, prin organizarea diverselor activități sportive pentru promovarea imaginii Regiunii de Dezvoltare Nord drept regiune favorabilă pentru practicarea și dezvoltarea sportului ca mod sănătos de viață.

De viitorul complex multifuncțional sportiv vor beneficia circa 100 de mii de locuitori din raioanele Edineț, Briceni, Ocnița, Râșcani, Dondușeni, precum și turiștii. De asemenea, printre beneficiarii proiectului se mai numără cel puțin 10 agenți economici, care vor putea dezvolta afaceri în domeniul turismului sportiv, cel puțin 5 școli sportive din orașele Edineț, Briceni, Ocnița, Râșcani, Dondușeni. Totodată, cel puțin 500 de elevi vor practica în mod regulat sportul în viitorul complexul multifuncțional sportiv, iar șase federații sportive vor avea acces la infrastructura creată pentru a organiza competiții sportive regionale, naționale și internaționale.

Valoarea totală a proiectului constituie 32.592.49 de lei, din care 27.051.773 de lei – din sursele FNDRL și 5.540.724 de lei – contribuția Primăriei municipiului Edineț.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șapte noi proiecte de dezvoltare și revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Crearea complexului multifuncțional sportiv în municipiul Edineț”, depus de Primăria municipiului Edineț în cadrul Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor (noiembrie 2022).

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord