print
Programul privind sporirea atractivității turistice a Regiunii de Dezvoltare Nord, supus evaluării și actualizării în cadrul unei noi ședințe
18.08.2023
66224 accesări

Reprezentanți ai autorităților publice centrale, responsabili de domeniul turism și cultură din cadrul administrațiilor publice locale de nivelul II din nordul țării și alți actori implicați în promovarea și implementarea politicii în domeniul turismului au participat vineri, 18 august 2023, în incinta Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, la ședința grupului de lucru pentru evaluarea și actualizarea Programului regional sectorial (PRS) în domeniul sporirii atractivității turistice a Regiunii de Dezvoltare Nord.

Participanții la procesul de actualizare a PRS în domeniul sporirii atractivității turistice a Regiunii de Dezvoltare Nord, printre care reprezentanți ai Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern și ai Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova, și-au propus să identifice și să promoveze patrimoniul turistic regional.

În cadrul ședinței grupului de lucru, specialiștii ADR Nord au prezentat gradul de realizare a PRS în perioada 2017-2023 și analiza situației curente în sectorul turismului. Totodată, participanții la ședința grupului de lucru au identificat provocările și perspectivele de dezvoltare a turismului în nordul țării.

Igor Malai, șef Direcție politici de dezvoltare regională, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Deși resursele pentru restabilirea unor conace ori edificii care pot fi atrăgătoare pentru turiști sunt limitate, situația se îmbunătățește de la an la an. Din perspectiva dezvoltării locale, Programele Naționale «Satul European» și «Satul European Expres» pun accent pe dezvoltarea infrastructurii în localități. Cât despre dimensiunea dezvoltării regionale, aici am putea să fim implicați în crearea unor rețele regionale de turism în cadrul cărora proiectele de turism să obțină finanțare. O altă oportunitate ține de cooperarea în cadrul programelor transfrontaliere, inclusiv Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova. Mai mult, odată cu modificarea Legii 438 din 2006, se oferă posibilitatea organizațiilor neguvernamentale și sectorului privat să participe la concursuri de propuneri de proiecte ce vor obține surse financiare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.”

Valentin Ceban, consultant principal, Direcția turism, Ministerul Culturii: „Dezvoltăm mai multe campanii de promovare a turismului la nivel național și regional. Un exemplu foarte bun este campania națională #NeamPornit. Un alt instrument de dezvoltare a turismului în regiuni, aprobat în acest an, este Programul de sprijin în domeniul turismului, cu accent pe dezvoltarea turismului rural, realizat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului împreună cu Ministerul Culturii. Acest program are o durată de implementare de trei ani, cu posibilitate de prelungire. În prezent, lucrăm la reconceptualizarea Programului național de dezvoltare a turismului «Turism 2026». Vom propune anumite acțiuni privind dezvoltarea turismului în regiuni, pe diferite tematici. Împreună cu partenerii de dezvoltare am lansat campania «Fii oaspetele nostru în regiuni», iar una dintre regiunile pe care le-am promovat și le vom promova în continuare este Regiunea de Nord, care are un potențial turistic enorm.”

Elena Boboc, șefa Secției planificare și cooperare regională, ADR Nord: „În cadrul ADR Nord, Secția monitorizare și evaluare a elaborat un raport intermediar despre tot ce s-a făcut în domeniul turismului în ultimii ani, iar Secția planificare și cooperare regională a actualizat PRS existent și continuă să identifice noi oportunități de dezvoltare a turismului, printre care Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 și Programul de granturi «Moldova turistică», lansat de proiectul USAID «Competitivitate și reziliență rurală în Moldova». În nordul țării avem multe destinații turistice care merită să fie promovate și valorificate, iar acest aspect se regăsește în programul actualizat.”

Între anii 2014-2017, în Regiunea de Dezvoltare Nord au fost elaborate PRS în șase domenii: (1) Alimentarea cu apă și canalizare; (2) Eficiența energetică în clădirile publice; (3) Managementul deșeurilor solide; (4) Drumuri regionale și locale; (5) Sporirea atractivității turistice și (6) Infrastructura de sprijin a afacerilor. Primele patru programe au fost elaborate cu sprijinul Uniunii Europene prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", implementat de GIZ Moldova, iar ultimele două programe au fost elaborate de ADR Nord.

PRS în domeniul turismului pentru nordul țării a fost aprobat de Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord în ianuarie 2017.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord