print
ADR Nord monitorizează asigurarea durabilității unui proiect de aprovizionare cu apă potabilă implementat anterior în raionul Soroca
22.03.2023
1792 accesări

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord monitorizează asigurarea durabilității proiectului „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă locuitorilor a 15 sate din raionul Soroca”, implementat din surse naționale în perioada 2017-2020.

Marți, 21 martie 2023, specialiștii Secției de monitorizare și evaluare ai ADR Nord au efectuat o vizită de monitorizare post-implementare în comunele Parcani și Ocolina din raionul Soroca, unde au discutat cu reprezentanții administrațiilor publice locale.

Scopul vizitei a fost evaluarea realizării activităților din Planul de asigurarea a durabilității proiectului în perioada 2021-2023, starea bunurilor construite în cadrul proiectului, impactul proiectului asupra localității și gradul de satisfacție a cetățenilor.

În cadrul acestui proiect au fost realizați următorii indicatori de produs:

  • 8,2 km aducție, de la apeductul magistral Soroca-Bălți până în satul Parcani  construită;
  • 33,02 km rețele de distribuție în satele Ocolina, Voloave și Parcani  construite;
  • 1 stație de pompare cu capacitate 98,7 m3/h în satul Voloave  construită;
  • 6 rezervoare de acumulare a apei posibile cu capacitatea 100 m3  construite;
  • 3 sisteme autonome de canalizare pentru grădiniță și școală  construite.

În cadrul ședinței desfășurate cu reprezentanții autorităților locale, administratorii întreprinderilor municipale din aceste localități și alți actori din comunități s-a discutat despre gradul de satisfacție al cetățenilor cu privire la calitatea apei potabile livrate. În prezent, 95% din gospodăriile din localitățile vizate sunt conectate la rețelele de apă, iar consumatorii achită regulat pentru serviciile prestate. La rândul lor, directorii de școli și grădinițe au menționat despre crearea condițiilor bune pentru copiii din aceste instituții (construcția veceurilor în interiorul instituțiilor și posibilitatea consumării apei potabile sigure).

Infrastructura de alimentare cu apă construită în cadrul proiectului „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă locuitorilor a 15 sate din raionul Soroca”, pentru care au fost valorificate 18,21 milioane de lei din sursele naționale și 859.360 de lei  din sursele Primăriei comunei Parcani, permite crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă pentru mai multe sate din raionul Soroca. În prezent, în cadrul unui nou proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, este construit un nou apeduct, conectarea căruia la sistemul de alimentare cu apă montat anterior va fi efectuată în regiunea stației de pompare din preajma localității Valoave.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord