print
La Bălți continuă lucrările de reabilitare a Gimnaziului nr. 6 și de reparație a unor căi de acces
09.09.2022
935 accesări

La Bălți continuă lucrările de reabilitare, modernizare și sporire a nivelului de eficiență energetică a Gimnaziului nr. 6, situat pe strada Kiev, nr. 16, precum și lucrările de reparație a unor căi de acces în perimetrul străzii Cahul.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și specialiștii din cadrul instituției au efectuat vineri, 9 septembrie 2022, vizite de monitorizare la șantierele din zona de revitalizare din Bălți. Împreună cu operatorul economic responsabil de efectuarea lucrărilor de revitalizare urbană și alte părți implicate în implementarea proiectului, specialiștii ADR Nord au vizitat mai multe locații ale șantierului și au pus în discuție un șir de aspecte tehnice.

Lucrările de revitalizare urbană sunt executate de două companii.

În decurs de 12 luni, SRL „Clemantin” s-a angajat să reabiliteze, să modernizeze și să sporească nivelul de eficiență energetică a clădirii Gimnaziului nr. 6 din municipiul Bălți, situat pe strada Kiev, nr. 16. Valoarea contractului de antrepriză încheiat cu SRL „Clemantin” constituie 17,7 milioane de lei.

În decurs de șase luni, SA „Drumuri-Bălți” s-a angajat să repare strada Petru Zadnipru și căile de acces intravilan pe strada Cahul (nr. 48b - 54a) din municipiul Bălți, în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de execuție, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice. Valoarea contractului de antrepriză încheiat cu SA „Drumuri-Bălți” constituie 4,82 milioane de lei.

Valoarea ambelor contracte de antrepriză încheiate în cadrul acestui proiect de revitalizare urbană constituie 22,52 milioane de lei, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Contribuția Primăriei municipiului Bălți este de 10% din suma alocată.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Modernizarea infrastructurii publice și instituțiilor educaționale în zona de revitalizare din municipiul Bălți”, depus de Primăria mun. Bălți în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea competitivității regiunii.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord