print
492 de proiecte pentru dezvoltarea localităților, selectate în cadrul Programului național „Satul European”
22.07.2022
995 accesări MIDR ,

492 de proiecte de dezvoltare regională, în valoare totală de peste două miliarde de lei, vor fi implementate în cadrul Programului național „Satul European”. Concursul pentru selectarea proiectelor s-a desfășurat în perioada martie-aprilie a anului curent. În total, la concurs au fost depuse 728 de dosare de participare.

Guvernul a aprobat, astăzi, includerea proiectelor câștigătoare în Lista proiectelor prioritare de dezvoltare locală, pentru finanțare din sursele Fondului național privind dezvoltarea regională și locală (FNDRL), în perioada 2022-2023. 

Astfel, din 492 de proiecte selectate:

  • 152 sunt destinate construcției/extinderii/reabilitării/modernizării sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare;
  • 43 proiecte  instalarea iluminatului public;
  • 35 proiecte  elaborarea planurilor urbanistice generale;
  • 120 proiecte  construcția, renovarea/reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice;
  • 8 proiecte  instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile;
  • 71 proiecte  construcția, reconstrucția edificiilor sportive, centre de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu nevoi speciale;
  • 52 proiecte  restaurarea/reabilitarea/reconstituirea/conservarea monumentelor/structurilor istorice;
  • 11 proiecte – cofinanțarea proiectelor implementate din sursele de asistență externă.

La etapa următoare, în urma aprobării listei proiectelor, Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală urmează să inițieze procedura de semnare a contractelor de finanțare cu administrațiile publice locale.

Menționăm că pentru finanțarea proiectelor câștigătoare, se vor utiliza mijloacele financiare alocate în FNDRL, prevăzute în Legea anuală a bugetului de stat, mijloacele financiare alocate din surse externe, bugetele APL, dar și alte surse permise de lege.

Lista proiectelor prioritare de dezvoltare locală pentru finanțare din mijloacele Fondului național pentru dezvoltare regională și locală în perioada 2022-2023 se găsește mai jos, la rubrica „Fișiere anexate”.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord