print
Solidarity Fund PL oferă Agențiilor de Dezvoltare Regională granturi pentru dezvoltarea orașelor
20.06.2022
1361 accesări MIDR,

Astăzi, la Chișinău, au fost semnate contractele de finanțare între Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova privind realizarea unui suport, în cadrul Fondului de Granturi Regionale, pentru dezvoltarea urbană. Sesiunea de semnare a contractelor a fost prezidată de secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.

Fondul de granturi regionale pentru dezvoltare urbană va oferi asistență tehnică ADR-urilor, care, la rândul lor, vor asigura suport pentru orașele-poli de creștere (Orhei, Soroca, Edineț, Cahul, Ungheni, Comrat) și orașele din Republica Moldova interesate în revitalizarea urbană.

FGR urmărește sporirea capacităților prin pilotarea relației de colaborare dintre partenerii regionali (ADR-uri) și cei locali (Unitățile de Implementare a Proiectelor (UIP) în cadrul primei etape de implementare a Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (PNDOP).

De asemenea, Fondul prevede promovarea conceptului de revitalizare urbană la nivelul regiunilor de dezvoltare din Moldova, prin elaborarea noilor Programe de Revitalizare Urbană și actualizarea celor existente.

Bugetul total al Fondului este de 120.000 de euro, ADR-urile pot solicita finanțare în cadrul Fondului în baza criteriului numărul de orașe-poli de creștere din fiecare regiune de dezvoltare, și anume:

  • ADR Nord (cu 2 orașe-poli de creștere: Edineț, Soroca) - până la 38 000 euro;
  • ADR Centru (cu 2 orașe-poli de creștere: Orhei, Ungheni) - până la 38 000 euro;
  • ADR Sud (cu 1 oraș-pol de creștere: Cahul) - până la 22 000 euro;
  • ADR UTA Găgăuzia (cu 1 oraș-pol de creștere: Comrat) - până la 22 000 euro.

Perioada de implementare a grantului este de aproximativ 6 luni, din data semnării contractului de finanțare.

Fondul de granturi regionale pentru dezvoltare urbană este un instrument al Solidarity Fund PL în Moldova, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare - Polish Aid și este implementat în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord