Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Primăria municipiului Bălți și SA „Drumuri-Bălți” au semnat un contract de antrepriză în cadrul proiectului de infrastructură „Modernizarea infrastructurii publice și instituțiilor educaționale în zona de revitalizare din municipiul Bălți”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Ceremonia de semnare a contractului a avut loc marți, 10 mai 2022, în incinta ADR Nord.
Conform contractului, în decurs de șase luni, SA „Drumuri-Bălți” s-a angajat să repare strada Petru Zadnipru și căile de acces intravilan pe strada Cahul (nr. 48b-54a) din municipiul Bălți, în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de execuție, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 4,82 milioane de lei, contribuția Primăriei mun. Bălți fiind de 10%.
În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Modernizarea infrastructurii publice și instituțiilor educaționale în zona de revitalizare din municipiul Bălți”, depus de Primăria mun. Bălți în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea competitivității regiunii.