print
ADR Nord a monitorizat șantierul viitorului Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord
16.09.2021
2086 accesări

ADR Nord a monitorizat joi, 16 septembrie 2021, executarea lucrărilor de construcție a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord, în cadrul unui proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și sprijinit de Proiectul de Competitivitate din Moldova. Sediul viitorului Centru, cu o suprafață de 6054 mp, se află pe teritoriul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB).

Reprezentanții ADR Nord s-au documentat pe șantier despre situația curentă privind implementarea proiectului. La eveniment au mai participat reprezentanți ai USARB, operatorii economici responsabili de efectuarea lucrărilor de construcție și alte părți implicate în procesul de implementare a proiectului.

În urma implementării integrale a proiectului, cele două blocuri care urmează să fie finisate vor găzdui Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic. Totodată, cele două blocuri sunt conectate, în cadrul aceluiași proiect, la electricitate, rețele de apă și canalizare, rețeaua Internet și alte rețele de telecomunicații. De asemenea, va fi creată o structură de management a Centrului, instituită în baza unui Regulament de funcționare.

Implementarea propriu-zisă a proiectului a început în iulie 2020, odată cu încheierea contractului de antrepriză nr. 153, pentru Etapa I de executare a lucrărilor de construcție-montaj. În octombrie 2020, a fost semnat contractul de antrepriză nr. 163, pentru Etapa a II-a de construcții (blocurile 4 și 5, etajele 2, 3, 4 și amenajarea teritoriului).

Valoarea totală estimativă a proiectului se cifrează la 37,54 milioane de lei, din care 28,50 milioane de lei  din sursele FNDR. 

Proiectul „Crearea în municipiul Bălți a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord" este implementat de ADR Nord și finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. Parteneri strategici de dezvoltare în cadrul acestui proiect sunt USAID, Suedia și UK aid, finanțatori ai Proiectului de Competitivitate din Moldova, care va susține implementarea proiectului. Contribuția Proiectului de Competitivitate din Moldova ține de dotare cu mobilier și echipamente a spațiilor renovate ale viitorului Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord