print
Deschiderea ofertelor depuse la licitația publică internațională REPETATĂ privind contractarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din Bălți”
23.10.2020
720 accesări

Agenția de Dezvoltare Regională Nord, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat vineri, 23 octombrie 2020, Deschiderea ofertelor depuse la licitația publică internațională REPETATĂ privind contractarea lucrărilor de construcție  în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceul Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți”.

Astfel, în cadrul acestei licitații repetate, filmată și transmisă online în timp real, au depus ofertele 3 din cele 7 companii care au solicitat documentația de licitație. Comisia de evaluare urmează să analizeze fiecare ofertă în parte și să desemneze antreprenorul ce urmează să execute lucrările prevăzute.

Această licitație s-a desfășurat conform Regulamentului GIZ în domeniul Achizițiilor Publice. Procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice va respecta regulile stabilite în prezentul Regulament (GIZ PRAG) elaborat în baza prevederilor Ghidului practic PRAG al UE pentru contractele de servicii și contractele de lucrări. Respectarea acestor reguli asigură alegerea obiectivă, transparentă și nediscriminatorie a contractanților cu oferte competitive la cel mai bun raport preț-calitate sau cel mai bun preț, respectând, totodată, eficiența utilizării fondurilor publice.

Proiectul „Sporirea eficienței energetice a Liceul Teoretic «Dimitrie Cantemir» din Bălți” este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord