Specialiștii Secției monitorizare și evaluare (SME) din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord continuă activitățile de evaluare a impactului proiectelor de dezvoltare regională implementate de Agenție în perioada 2011-2013. Vineri, 14 august a.c., în cadrul unor noi vizite în teren, Ala Cucu, șefa SME, și Pavel Curcovici, specialist în monitorizare și evaluare, s-au deplasat în satul Vădeni, raionul Soroca, și în municipiul Soroca, unde au discutat cu autoritățile publice locale și cu alte părți implicate despre măsurile privind asigurarea durabilității a două proiecte implementate în anul 2012 din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
VĂDENI, proiectul „Reabilitarea reţelei de drum public local (L-186) Pârliţa-Dumbrăveni-Vădeni-Floreşti, în lungime de 13,3 km”
Interviurile privind evaluarea impactului acestui proiect s-au desfășurat în incinta Primăriei comunei Vădeni, localitatea beneficiară în urma implementării proiectului, precum și în incinta Consiliului raional Soroca, solicitantul finanțării.
Primarul comunei Vădeni, Veaceslav Dobrovolschi, a realizat împreună cu specialiștii ADR Nord o vizită la drumul ce traversează localitatea și a prezentat ramificațiile care au fost reabilitate din fonduri locale.
În cadrul ședinței în incinta Consiliului raional Soroca, vicepreședintele raionului Soroca, Boris Andonii, a informat că drumul a fost utilizat la capacitate maximă, inclusiv de mașinile de mare tonaj. De asemenea, acesta a fost utilizat cu succes ca drum de acces în perioada reconstrucției traseului M-2, iar starea satisfăcătoarea a acestuia denotă faptul că lucrările de proiectare și construcție au fost realizate calitativ.
În rezultatul interviurilor și informațiilor prezentate de către autoritățile locale, specialiștii ADR Nord au constatat că starea drumului este satisfăcătoare. În urma reabilitării porțiunii de drum L-186 Pârliţa-Dumbrăveni-Vădeni-Floreşti, cu o lungime de 13,3 km, precum și realizării activităților de întreținere, obiectivele proiectului, indicatorii de produs și rezultat au fost atinse cu succes, iar beneficiile obținute sunt durabile.
Pentru reabilitarea unui segment de 1,6 km din drumul public local L-186, din sursele FNDR au fost valorificați 8,44 milioane de lei. La drumul renovat au acces peste 17 mii de locuitori din regiune.
Concluziile și recomandările cu privire la impactul acestui proiect vor fi reflectate în raportul de evaluare care va fi făcut public în urma finalizării procesului de evaluare.
SOROCA, proiectul „Stabilirea unui sistem de management integrat al deșeurilor solide în Regiunea de Dezvoltare Nord (Soroca) - Elaborarea documentației tehnice”
Discuția despre acest proiect implementat în anul 2012 a avut loc la sediul Î.M. „Direcția gospodăriei locativ comunală Soroca” (DGLC Soroca), reieșind din faptul că solicitantul proiectului, Primăria municipiului Soroca, și-a sistat temporar activitatea în legătură cu perioada de carantină.
Precizăm că documentația tehnică (documentația de proiect) elaborată în cadrul proiectului prevede construcția stației de sortare, platformelor pentru containere, poligonului de deșeuri, drumului de acces și platformelor pentru dejecții animaliere.
Șeful Î.M. „DGLC Soroca”, Valeriu Covalciuc, și inginerul-coordonator al acestei întreprinderi municipale, Anatoli Braniști, au organizat pentru specialiștii ADR Nord vizite la poligonul de deșeuri din mun. Soroca, unde aceștia din urmă s-au informat despre situația reală la fața locului. Totodată, specialiștii ADR Nord au vizitat și platformele de colectare a deșeurilor construite în anul 2019, dar și cele construite acum 10 ani.
În urma acestei vizite de monitorizare, specialiștii ADR Nord au constatat că autoritățile locale din Soroca nu au întreprins măsuri pentru punerea în aplicare a documentației de proiectare elaborată din sursele FNDR, în valoare de 323.362 de lei. Totodată, tehnică specială este insuficientă (6 unități de transport), dar și cea existentă este învechită și se defectează des. În ultimul an au fost alocate doar circa 400.000 de lei din bugetul autorității publice locale pentru a soluționa unele probleme stringente la gunoiștea municipiului, care se întinde pe circa 6,5 hectare.
Rezultatele relevanței, eficienței, eficacității, impactului și durabilității proiectului precum și alte aspecte vor fi expuse în Raportul de evaluare a impactului.
Cele zece proiecte supuse evaluării de către specialiștii ADR Nord sunt:
- Conectarea ZEL „Bălți” la utilitățile municipale: apă, canalizare, electricitate, drumuri de acces;
- Alimentarea orașului Fălești cu apă din râul Prut (Etapa I);
- Renovarea drumului regional internațional M-14 prin or. Edineț;
- Servicii calitative de apă și canalizare în orașul Otaci pentru un mediu curat în Regiunea de Dezvoltare Nord (Apeduct);
- Finisarea construcției poligonului pentru acumularea, sortarea și valorificarea deșeurilor menajere pentru 3 primării (7 localități): or. Biruința, Alexăndreni, s. Heciul Vechi, s. Grigorești, s. Țiplești, s. Țipletești), s. Heciul Nou;
- Reabilitarea rețelei de drum public local Pârlița-Dumbrăveni-Vădeni-Florești, în lungime de 13,3 km;
- Intersecții culturale, s. Băhrinești, r. Florești;
- Stabilirea unui sistem de management integrat al deșeurilor solide în Regiunea de Dezvoltare Nord (Soroca) - Elaborarea documentației tehnice;
- Inaugurarea Incubatorului de Afaceri din comuna Larga - un factor important în activitățile privind măsurile active de ocupare a tineretului din regiune;
- Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii inter-raionale Râșcani (s. Singureni, s. Corlăteni, s. Grinăuți, s. Recea, s. Răcăria, s. Aluniș) - Drochia (s. Pelinia).
Rapoartele de evaluare urmează să fie elaborate și prezentate Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului până în data de 15 septembrie a.c. Rapoartele vor conține concluzii și recomandări de care se va ține cont în procesul de implementare a unor proiecte similare.