print
Proiectul de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC” anunță concurs de selectare a APL-urilor/grupuri de APL-uri partenere
18.07.2020
975 accesări Mă implic,

Proiectul de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC” anunță concurs de selectare a APL-urilor/grupuri de APL-uri partenere.

Proiectul va sprijini autoritățile publice locale din 30 localități/grupuri de localități pentru a organiza furnizarea de servicii de gospodărire comunală într-un mod participativ, eficient, incluziv și durabil. Proiectul încurajează abordări inovatoare de îmbunătățire a serviciilor de gospodărire comunală, cooperare între localități și APL-uri și acțiuni ce vor asigura o mai bună gestiune și administrare a serviciilor de gospodărie comunală. Locuitorii vor fi, de asemenea, implicați în luarea deciziilor la nivel local și în monitorizarea furnizării serviciilor în localitățile partenere.

Dosarul de aplicare va include:

  1. Formularul completat. Descarcă formularul
  2. Declarația aplicantului (semnată și scanată). Descarcă Declarația 

Formularele vor fi expediate prin e-mail la adresa [email protected] până în data de 4 septembrie 2020, ora 17:00

Formularele depuse după data limită vor fi descalificate și nu vor fi considerate/evaluate.

Informații suplimentare despre procedura de aplicare pot fi obținute în cadrul sesiunilor de orientare ce se vor desfășura în perioada 22-30 iulie 2020

Pentru a fi considerați eligibili, aplicanții trebuie să întrunească următoarele criterii:

  • APL/grupuri de APL-uri de nivelul întâi, reprezentând sate și/sau comune din Republica Moldova*; aplicațiile grupurilor de APL-uri (în parteneriat) sunt încurajate;
  • Numărul minim de locuitori va constitui 1500 (conform datelor oficiale la data de 01.01.2020). Localitățile rurale cu o populație mai mică de 1500 locuitori vor fi considerate eligibile doar dacă aplică în parteneriat cu localitățile rurale vecine, iar populația totală a grupului de APL-uri va depăși 2500 locuitori;
  • Interes și disponibilitate de a parcurge procesele participative de elaborare a Planurilor de îmbunătățire a serviciilor de gospodărire comunală și a Planurilor de exploatare și întreținere;
  • Angajamentul de mobilizare a contribuției APL și a locuitorilor (de minimum 20% din valoarea grantului) necesară pentru cofinanțarea îmbunătățirii serviciilor de gospodărire comunală;
  • Formularul de aplicare completat și depus până în data de 4 septembrie 2020.

Proiectul „MĂ IMPLIC” este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting în perioada 2019-2023.

Scopul proiectului „MĂ IMPLIC” este de a contribui dezvoltarea comunităților rurale din Republica Moldova prin îmbunătățirea serviciilor publice de gospodărire comunală cu participarea activă a cetățenilor.


* Proiectul nu vizează localitățile din regiunea Transnistreană. 

Servicii de gospodărire comunală - serviciul de alimentare cu apă, servicii de sanitație (canalizare și epurare a apelor uzate), managementul deșeurilor solide, amenajarea teritoriului și gestionarea spațiilor verzi de interes local, si alte servicii de gospodărire organizate la nivel local.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord